Menu
Statul Major al Forţelor Navale
13 noiembrie 2017
Persoană de contact: colonel Corneliu PAVEL
Telefon: 0744.359.518
Comunicat nr. 82
ZIUA DOBROGEI ANIVERSATĂ DE MARINARII MILITARI

Unirea Dobrogei cu Patria-Mamă, în luna noiembrie a anului 1878, reprezintă pentru Forțele Navale Române un moment important în dezvoltarea acestei categorii de forțe din Armata României. Apărarea celor 245 de kilometri de țărm la Marea Neagră a generat dezvoltarea segmentului maritim al Marinei Militare Române, în strânsă legătură cu dezvoltarea economică și socială a Dobrogei.
Pentru a marca cei 139 de ani de la revenirea teritoriului cuprins între Dunăre și Marea Neagră la statul român, Forțele Navale Române participă marți, 14 noiembrie, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și religios organizat la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea.
La Cercul Militar Mangalia, publicul este invitat să viziteze expoziția de pictură, intitulată „Dobrogea în culorile mării”, prezentată de pictorii Florentina Hristache și Alexandru Ghinea, iar, de la ora 13.00, Ansamblul Artistic „Litoral” va susține un spectacol folcloric.
La Constanța, elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale împreună cu membrii Comitetului Național Român pentru Drepturile Copilului, filiala Constanța, vor aduce în atenția publicului dintr-un mall constănțean semnificația Zilei Dobrogei și importanța unirii acestei regiuni istorice cu România.