Menu
Statul Major al Forțelor Navale
2 mai 2019
Comunicat nr. 44
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Nava-Școală „Mircea”, marș aniversar la împlinirea a 80 de ani

Nava-Școală  „Mircea”, cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, va pleca duminică, 5 mai, în tradiționalul marș internațional de instrucție. Anul acesta, marșul va avea o însemnătate aparte. Velierul, simbol al învățământului românesc de marină, va împlini, în luna mai, 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest moment istoric, nava va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construită, iar la întoarcerea în portul Constanța va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii.

Nava-Școală „Mircea” va traversa, pe parcursul celor trei luni de marș, Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului, cu escale în porturile: Siracusa (Italia), Barcelona (Spania), Almeria (Spania), Cadiz (Spania), Brest (Franța), Rouen (Franța), Haga (Olanda), Hamburg (Germania), Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valleta (Malta) și Istanbul (Turcia).

Echipajul navei va fi format din 179 de membri, dintre care 57 de studenți de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li se alătură și 14 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Portugalia, Polonia, Turcia și Ucraina.

Velierul va acosta în portul Almeria (Spania), în perioada 25 - 26 mai, pentru ca membrii echipajului să își poată exercita dreptul la vot, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.

Nava-Școală „Mircea” se va întoarce acasă, miercuri, 7 august, după trei luni de pregătire a viitorilor marinari militari români și străini. 

*****

Jurnaliştii interesaţi să participe la ceremonia de plecare a navei sunt rugați să își anunțe prezența până vineri, 3 mai, ora 14,00, la nr. de telefon 0744-362895 sau pe mail, la contact@anmb.ro. Ei vor fi aşteptaţi duminică, 5 mai, între orele 9,15 – 9,30, la intrarea în Portul Militar Constanţa.

*****

Nava - Şcoală „MIRCEA” este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, având o înălțime de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Aceasta a fost construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania. Din seria sa mai fac parte navele „Eagle” - SUA, „Gorch Fock I” - Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” - Portugalia.

Certificatul de naștere al noii nave-școală s-a semnat la 26 ianuarie 1938, iar la 22 septembrie, același an, a fost lansată la apă și botezată cu numele MIRCEA, alegere justificată de bogata tradiție și renumele predecesorului său.

Numele navei provine de la vestitul voievod MIRCEA cel BĂTRÂN ce a cârmuit Țara Românească, între anii 1386 și 1418, sub a cărui domnie navigația autohtonă și comerțul efectuat pe mare au cunoscut o mare dezvoltare, vasele românești navigând, încă de pe atunci, nu numai în Marea Neagră, ci și în Marea Egee și Marea Mediterană, fapt care i-a adus numele de „Domn până la Marea cea mare”. Nava are în prova, sub bompres, un galion, reprezentându-l pe domnitor îmbrăcat cu bluză albastră, mantie roșie și purtând pe cap coroana, simbol al domniei.

La 27 aprilie 1939, a avut loc ceremonia ridicării pavilionului național, iar pe data de 1 mai 1939, MIRCEA, o navă cu caracteristici superioare, ce asigura condiții de navigație și viață la bord mult îmbunătățite, a intrat în serviciul Marinei Militare.

MIRCEA a intrat în portul Constanța pe data de 17 mai 1939, fiind salutat de oficialități, de tinerii elevi ai Școlii Navale, de navele aflate în port, între care și vechiul bric adus de la Galați pentru a preda ștafeta pregătirii marinărești noii nave.

La 3 iulie 1939, MIRCEA a plecat în primul său marș de instrucție în Marea Mediterană unde a făcut escale în porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger și Alexandria.

 

Evenimente

BackShare: