5 iunie 2019
Comunicat nr. 61
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518
Infanteriștii marini români pleacă în nordul Europei
Forțele Navale Române participă, în perioada 06-21 iunie, cu 30 de infanteriști marini ai Regimentului 307 Infanterie Marină, la exercițiul multinațional BALTOPS 19 (BALTIC OPERATIONS), care se va desfășura în Kiel (Germania), Insula Saaremaa (Estonia), Klapeida (Lituania), Ravlunda (Suedia) și în apele internaționale ale Mării Baltice.
BALTOPS 19 este un exercițiu multinațional anual al NATO, organizat de EUCOM (United States European Command), ce are ca obiectiv asigurarea stabilității și siguranței în zona Mării Baltice. Acest exercițiu vizează, în special, componenta amfibie a operațiunilor de interdicție maritimă și de luptă împotriva amenințărilor asimetrice, dar este, totodată, și un exercițiu întrunit, care cuprinde secvențe de luptă împotriva amenințărilor aeriene, terestre și subacvatice.
Infanteriștii marini români se vor antrena împreună cu forțe de desant din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Portugalia și Polonia, punând accent pe acțiunile de patrulare într-un teritoriu ostil și pe reacția la contactul cu inamicul, pe modalitățile de operare pentru ieșire dintr-o ambuscadă, pe executarea asaltului amfibiu și a unui raid în teritoriul inamicului. De asemenea, infanteriștii marini vor executa trageri de luptă cu toate categoriile de armament și vor realiza schimburi de experiență cu privire la tehnicile, tacticile și procedurile specifice de la bordul navelor de desant participante la exercițiu.
Participarea infanteriștilor marini români la exercițiul BALTOPS 19 contribuie la creșterea nivelului de instruire al acestora, precum și la promovarea imaginii Forțelor Navale Române și a României în rândul partenerilor din NATO.
Evenimente
BackShare: