25 februarie 2021
Comunicat nr. 20
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518
Integrarea dragorului maritim în Gruparea Navală Permanentă NATO SNMCMG-2
Dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” (DM-25) a plecat joi, 25 februarie, din portul militar Constanța, pentru a desfășura misiuni de asigurare a securității colective a NATO, în Marea Neagră, ca parte a Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Contra Minelor Marine SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group), pentru o perioadă de trei săptămâni.
Gruparea NATO SNMCMG-2 este alcătuită din nava-comandant TCG ,,Sokullu Mehmet Paşa” (Turcia), dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” (România), vânătoarele de mine ESPS ,,Tajo” (Spania) și TCG ,,Ayvalik” (Turcia).
Navele grupării NATO vor participa, în perioada 26 februarie – 6 martie, la exercițiul „Poseidon 21”, organizat de Forțele Navale Române, primul exercițiu multinațional întrunit din anul 2021, desfășurat în Marea Neagră, la care participă peste 700 de militari români și străini, care vor utiliza 13 nave militare, nouă aparate de zbor, o autospecială de intervenție pirotehnică și un robot subacvatic telecomandat.
Toți membrii echipajului navei au fost testați prin tehnici RT-PCR pentru COVID-19 și, înainte de ambarcare la bordul navei, toate spațiile interioare ale dragorului maritim 25 au fost dezinfectate. După terminarea misiunii și întoarcerea navei în portul Constanța, echipajul va fi testat RT-PCR, conform procedurilor în vigoare.
Dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” are un echipaj ambarcat format din 71 de militari, dintre care două femei, iar comandantul navei este locotenent-comandorul Ionuț Diaconu.
Evenimente
BackShare: