Menu
Statul Major al Forțelor Navale
22 septembrie 2021
Comunicat nr. 100
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Misiune de trei luni sub mandatul Uniunii Europene, executată de Forțele Navale Române în Marea Mediterană

Puitorul de mine și plase  „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), cu un detașament de scafandri de luptă prin incursiune ambarcat, pleacă joi, 23 septembrie, din portul militar Constanța, pentru a participa la Operația EUNAVFOR MED „Irini”, în Marea Mediterană, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie.

Misiunea marinarilor militari români constă în asigurarea respectării embargoului ONU (Organizația Națiunilor Unite) asupra armelor impus Libiei și în combaterea traficului ilicit de produse petroliere, droguri și persoane, prin monitorizarea traficului maritim și prin executarea de inspecții ale navelor suspecte din bazinul mediteranean.

Participarea Armatei României, cu capabilități ale Forțelor Navale Române, la Operația „Irini” contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră față de Uniunea Europeană, precum și la asigurarea securității în Marea Mediterană, prin participarea la efortul comun european realizat pentru încetarea conflictului din Libia.

Pe durata celor peste 100 de zile de dislocare în Marea Neagră și Marea Mediterană, puitorul de mine și plase 274 va efectua escale de pregătire și de refacere a capacității de luptă în porturi din zonele de sud ale Italiei și Greciei.

Nava militară românească este comandată de căpitan-comandorul Daniel Gheorma, iar cei 85 de membri ai echipajului au fost vaccinați anti-COVID-19, testați și carantinați în facilitățile de cazare ale Forțelor Navale Române, înainte de plecarea în misiune, pentru desfășurarea în siguranță a activităților.

****

Puitorul de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” se află la cea de-a doua misiune internațională de interes major pentru Forțele Navale Române, după ce, în perioada ianuarie - iunie 2020, a asigurat comanda grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group Two) și a executat misiuni specifice, alături de partenerii din Alianță, în Marea Neagră și în Marea Mediterană.

 

Jurnaliștii acreditați, interesați să asiste la plecarea navei în teatrul de operații din Mediterana, sunt rugați să transmită solicitarea, telefonic sau pe e-mail, colonelului Corneliu Pavel, până miercuri, 22 septembrie, la ora 14.00. Accesul în portul militar Constanța va fi permis joi, 23 septembrie, orele 16.15-16.30. Persoana de contact pentru acces în port – dl. Andrei Pap, mobil +40 729 322 855.

 

Evenimente

BackShare: