Menu
Statul Major al Forțelor Navale
15 mai 2018
Comunicat nr. 36
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Marinarii militari comemorează Ziua Eroilor

Militarii Forţelor Navale Române participă, în perioada 16-17 mai, la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Eroilor în garnizoanele Bucureşti, Constanţa, Brăila, Tulcea şi Babadag.

La Bucureşti, marinarii vor fi prezenți joi, 17 mai, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc la Monumentul ridicat în onoarea militarilor ofiţeri ai Armatei Române şi la Mormântul amiralului Vasile Urseanu, în Cimitirul „Şerban Vodă” (Belu), începând cu ora 10.30, la Mormântul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului) şi la Monumentul Eroilor Patriei (pe esplanada Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”), începând cu ora 15.00.

La Constanţa, ceremonia militară şi religioasă va fi organizată joi, 17 mai, ora 12.00, la Monumentul Eroilor din Al II-lea Război Mondial din Cimitirul Central, iar în județul Tulcea marinarii vor participa la ceremonialul militar şi religios care va avea loc la Cimitirul Eroilor joi, 17 mai, ora 12.00, și la ceremonialul militar şi religios, la Monumentul Eroilor din parcul oraşului Babadag, începând cu ora 10.00.

La Brăila, va avea loc miercuri, 16 mai, un simpozion dedicat Zilei Eroilor, la Muzeul Brăilei „Carol I”, iar militarii Forțelor Navale vor fi prezenți joi, 17 mai, la ceremonialul militar şi religios, desfășurat la Briserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și în Cimitirul Eroilor „Sfântul Constantin”, începând cu ora 16.00.

Evenimente

BackShare: