1 iulie 2022
Comunicat nr. 67
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518
Comandamentul Componentei Navale împlinește 15 ani
Comandamentul Componentei Navale a aniversat vineri, 1 iulie, 15 ani de la înființarea ca structură independentă în subordinea Statului Major al Forţelor Navale, ceea ce constituie actul de naştere al structurii, în conformitate cu Dispoziția Statului Major General nr.G.2/S/1123/2007.
La ceremonia care a avut loc la sediul instituției, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, a transmis mesajul său celor prezenți, subliniind înaltul profesionalism şi rezultatele importante obținute la activitățile și exercițiile la care marinarii militari din cadrul comandamentului au participat în ultima perioadă. „Transformările conceptuale şi structurale pe care Forţele Navale le-au parcurs în ultimii ani, au condus la necesitatea înfiinţării unităţii dumneavoastră ca structură de comandă – control, bine definită şi complet integrată în comandamentele naţionale şi aliate cu rolul exercitării comenzii şi controlului operaţional asupra pachetelor de forţe cu nivel ridicat al capacităţii de luptă pentru îndeplinirea activităţilor de bază şi executarea operaţiilor curente la pace şi misiunilor în situaţii de criză şi la declararea stării de război.”
În semn de apreciere pentru îndeplinirea cu succes și responsabilitate a misiunilor încredințate, pentru recunoașterea meritelor personale și pentru aprecierea eforturilor depuse de-a lungul carierei, șeful Statului Major al Forțelor Navale a conferit unor militari din cadrul comandamentului, „Emblema de Onoare a Forțelor Navale”, „Emblema de Merit în Slujba Păcii” clasa a III-a și „Emblema de Merit în Serviciul Armatei României” clasa a II-a.
De asemenea, în cadrul festivității, șeful Statului Major al Forțelor Navale i-a înmânat gradele de aspirant domnului Barbu Răzvan-Sebastian Cornel-Victor, absolvent al Academiei Navale din Statele Unite ale Americii (United States Naval Academy) din Annapolis, Maryland, care a fost avansat la gradul de aspirant în arma marină, prin ordinul Ministrului Apărării Naționale emis la data de 23 iunie 2022.
Cu ocazia sărbătoririi a 15 ani de la înființarea Comandamentul Componentei Navale, șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, a felicitat călduros întregul personal și a subliniat „importanța acestei structuri a Armatei României, pentru capacitatea de a acționa într-un mediu multinațional și pentru modul în care personalul își îndeplinește, în orice moment, întreaga gamă de misiuni în vederea creșterii posturii de descurajare și apărare pe flancul estic al NATO, precum și pentru perfecționarea continuă a pregătirii profesionale în spiritul coonceptelor moderne de instruire, de planificare și conducere a acțiunilor militare”.
****
Comandamentul Componentei Navale al Statului Major al Forţelor Navale îşi are rădăcinile în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când sub comanda contraamiralului Horia Măcellariu se afla Comandamentul Maritim, structură cu atribuţii de conducere operaţională a Forţelor Navale Române şi relaţionarea cu forţele Axei, din care România făcea parte la acea vreme. Parcurgerea de către România şi, implicit de către Forţele Navale Române a programului de parteneriat cu NATO, a evidențiat necesitatea unei noi abordări structurale şi funcţionale privind conducerea forţelor. Astfel, după aproape 50 de ani, în luna martie 2003, s-a înfiinţat Comandamentul Operaţional Naval, cu dislocare în garnizoana Constanţa. Datorită modificărilor conceptuale referitoare la conducerea operaţională a forţelor navale şi ca urmare aderării şi necesităţii integrării cât mai rapide în structurile NATO, odată cu accederea în această organizaţie în 2004, în perioada mai 2006 – iulie 2007, Comandamentul Operaţional Naval a fost înlocuit de Centrul operaţional de conducere a acţiunilor navale, structură din organica Flotei.
La 1 iulie 2007, Comandamentul Operaţional Naval se înfiinţează ca unitate de sine stătătoare în subordinea Statului Major al Forţelor Navale, ceea ce constituie actul de naştere al structurii. Din data de 15 iunie 2008, Comandamentul Operaţional Naval a fost transformat în Componenta Operaţională Navală a Statului Major al Forţelor Navale, devenind parte integrantă din statul de organizare al acestuia.
În anul 2021, Componenta Operaţională Navală a Statului Major al Forţelor Navale s-a transformat în Comandamentul Componentei Navale.
Comandamentul Componentei Navale este structura specializată din Forţele Navale în domeniul conducerii operaţionale a forţelor. Rolul structurii este de a planifica, monitoriza şi conduce operaţiile navale în zona de responsabilitate pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război. Domeniile de competenţă acoperă monitorizarea şi coordonarea traficului naval, planificarea şi conducerea operaţiilor navale în zona de responsabilitate, conducerea serviciilor de luptă permanente precum şi monitorizarea acţiunii în teatrele de operaţii în care Forţele Navale sunt contributoare.
Evenimente
BackShare: