Menu
Statul Major al Forțelor Navale
13 aprilie 2023
Comunicat nr. 22
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Intervenția Forțelor Navale la 8 mile marine travers de Midia

Nava de pescuit „Flamingo 4”, care desfășura activități specifice la o distanță de aproximativ 8 mile marine travers de Capu Midia, a raportat joi, 13 aprilie 2023, prezența unui obiect asemănător cu o mină marină în trauler. Conform procedurilor specifice, după primirea solicitării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat intervenția cu puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274) și cu o grupă de scafandri EOD ambarcată la bord.

Nava a ieșit din portul militar Constanța în jurul orei 14.00, echipajul fiind pregătit să intervină pentru neutralizarea obiectului raportat.

Aceasta este cea de-a șasea intervenție a Forțelor Navale Române pentru neutralizarea unei mine marine. De la începutul războiului din Ucraina până în prezent, au fost confirmate și distruse, 68 de mine marine în Marea Neagră, 1 de Georgia, 4 de Bulgaria, 5 de România, 7 de Turcia și 51 de Ucraina.

BackShare: