Menu
Statul Major al Forțelor Navale
4 septembrie 2024
Comunicat nr. 70
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002

Deschiderea anului școlar la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” organizează luni, 9 septembrie, începând cu ora 09.00, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, festivitatea de deschidere a anului de învățământ 2024-2025.

Aproximativ 500 de elevi vor lua loc în formație, în prima lor zi de școală, cu dorința de a-și forma și dezvolta competențele adecvate profilului militar și specializării matematică-informatică, în vederea admiterii ulterioare în instituțiile militare de învățământ superior sau postliceal.

Conform tradiției, cei 144 elevi de clasa a IX-a (43 de fete și 101 băieți) vor rosti, în prima zi din postura de liceeni, legământul de credință: „Mă leg să învăț carte, să-mi oțelesc brațul și inima, spre a sluji cu destoinicie Patria și Armata României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

***

Jurnaliștii interesați să asiste la festivitate sunt rugați să transmită solicitările de acreditare și datele de identificare (nume, prenume, instituția, serie și număr carte de identitate, număr de înmatriculare auto) pe adresa de e-mail relatiipublice@cmilaicuza.ro, până vineri, 6 septembrie, ora 14.00.

Accesul la activitate se va realiza luni, 9 septembrie, în intervalul 08.00-08.30, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” (în incinta Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Str. Fulgerului, Nr. 1). Persoană de contact: Alina Davies, mobil 0722 581 205.

Evenimente

BackShare: