Contraamiral Nicolae Negru (1917)
În anul 1884 după absolvirea Școlii de Marină din Galați, Nicolae Negru
a urmat cursurile Academiei Navale din Livorno. Tânăr sublocotenent, în
anul 1889 a fost repartizat la Depozitele Flotilei. În anul 1892 a fost
avansat la gradul de locotenent, fiind numit în statul major al
crucișătorului "Elisabeta", cu care a participat la serbările
columbiene.
Între anii 1893-1895 a fost comandant pe "Alexandru cel Bun" și
torpilorul "Năluca".
La 1 noiembrie 1896 a fost avansat la gradul de căpitan și a fost
repartizat pe crucișătorul "Elisabeta". La bordul acestei nave a
efectuat un voiaj la Odessa, participând la manevrele din Marea Neagră
și la campania de navigație, cu escale în porturile Sinope, Trebizonda,
Platana, Vona, Samsun și Benderecli. În anul 1897 a preluat comanda
canonierei "Fulgerul", respectiv a puitorului de mine "Alexandru cel
Bun" din cadrul Diviziei de Dunăre. Sub comanda sa, puitorul de mine a
participat la salvarea oamenilor și vitelor din satele riverane Dunării,
afectate de inundațiile din primăvara anului 1897.
În iunie 1897 s-a mutat la Depozitul Echipajelor Flotilei, iar la 1
aprilie 1898, a revenit la Divizia de Mare, pe crucișătorul
"Elisabeta", cu care a efectuat un voiaj în Marea Neagră, vizitând
porturile Burgaz și Varna. Cu prilejul acestor vizite a fost distins cu
Ordinul bulgar "Sf. Alexandru " clasa a V-a.
În anul 1900 s-a mutat la Apărarea Porturilor Fluviale, în calitate de
comandant al Companiei Chilia și al canonierei "Fulgerul". "Căpitanul
Negru posedă bine cunoștințele armatei și caută să și le mai dezvolte –
a apreciat, la 7 octombrie 1900, comandantul Apărării Porturilor
Fluviale, locotenent-comandorul Nicolae Negrescu. Comandant al companiei
Chilia și al bastimentului "Fulgerul", s-a achitat bine și în mod
inteligent de toate îndatoririle sale în ce privește compania".
În anul 1900 a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de
cavaler.
În perioada 1 aprilie 1901-septembrie 1903 a fost detașat la S. M. R.,
comandând succesiv cargoul "Turnu Severin" și pasagerul "Principesa
Maria".
După încheierea detașării la S. M. R., a revenit la Divizia de Mare. Din
aprilie 1904 a fost șeful Serviciului de Artilerie și Torpile din cadrul
C. M. M. Servește cu activitate și pricepere, posedând o bună instrucție
profesională – constata la 1 noiembrie 1904 comandantul Marinei,
comandorul Emanoil Koslinski. Conduită și ținută exemplară.
La 1 aprilie 1905 fost numit căpitanul Portului Constanța, la 7 aprilie
1905 fiind avansat la gradul de locotenent-comandor. În iunie 1905, cu
prilejul prezenței în portul Constanța a cuirasatului rus "Cneaz
Potemkin Tavriceski", deturnat de marinarii insurgenți, prin diplomația
și energia sa, a reușit să determine echipajul cuirasatului să predea
nava autorităților române și să debarce în portul Constanța. Pentru
meritele sale, în vara anului 1905 a fost distins cu Ordinul "Steaua
României" în grad de cavaler.
La 1 aprilie 1906 a fost detașat la Inspectoratul Navigației și
Porturilor, la Galați. În calitate de consilier comunal, a fost numit
președintele delegației de marinari români participanți la Conferința de
la Geneva din 1906. Anul următor a revenit pe crucișătorul "Elisabeta",
cu care a participat la o serie de ieșiri în mare, apoi i s-a
încredințat comanda bricului "Mircea", fiind decorat cu "Semnul
onorific pentru 25 de ani de serviciu". Aflate sub comanda sa, la 5 mai
1908 bricul "Mircea" și canoniera "Grivița" au primit în portul Sulina
vizita cuirasatului "Sinope" și a canonierei "Zoneț", aflate sub
comanda amiralului rus Nolken.
Prin Î. D. R. nr. 1214 din 8 aprilie 1909 a fost avansat la gradul de
căpitan-comandor, fiind mutat șef de Stat Major în C. M. M. și ales
membru în Consiliul de onoare al Marinei Militare. Ca șef de Stat Major
al Marinei, în anul 1909 a întreprins o călătorie pe Dunăre în zona
Galați-Reni- Cernavodă-Silistra, aducând datele necesare pentru
întocmirea lucrărilor de stat major.
În aceeași perioadă, a funcționat și ca profesor al Școlii Navale
Superioare din Constanța, unde a predat cursurile de Navigație și
Manevre, redactând cursul de "Apărări submarine". Ulterior, a fost
numit profesor de limbă italiană la Școala Superioară de Comerț,
respectiv director al Marinei în Ministerul de Război.
În octombrie 1910 a fost numit comandantul crucișătorului "Elisabeta",
cu care a desfășurat programul de instrucție practică a elevilor Școlii
de Artilerie, Geniu și Marină. Pe timpul manevrelor organizate în anul
1911, a întâmpinat crucișătorul turc "Medjidie" și apoi escadra rusă
sosită în vizită la Constanța. Pentru merite deosebite a fost distins cu
Ordinul "Coroana României" în grad de ofițer și Ordinul rus "Sf.
Stanislas" în grad de comandor. Prin modul său de a servi și grație
studiilor ce a făcut la Academia Navală de la Livorno,
căpitan-comandorul Negru Nicolae merită a înainta în mod excepțional -
aprecia la 31 octombrie 1912 comandantul Diviziei de Mare,
căpitan-comandorul Rădulescu. Fiind mobilizat și armat de război, în
condițiile izbucnirii primului război balcanic, crucișătorul s-a
deplasat la Istanbul cu misiunea de a asigura protecția populației
românești, a Legației și Consulatului român din capitala Turciei. În
seara zilei de 8 noiembrie 1912, a debarcat trei gărzi care, prin
disciplina și tactul lor, au contribuit la păstrarea ordinei și chiar la
stingerea unui mare incendiu, izbucnit în cartierul Pera.
În iunie 1913 o dată cu izbucnirea celui de-al doilea război balcanic, a
fost mobilizat la partea activă, pentru faptele sale de arme fiind
distins cu Medalia "Avântul Țării".
Până la intrarea României în primul război mondial, în anul 1914, a fost
subșef de Stat Major la C.M.M., fiind decorat cu Ordinul "Steaua
României" în grad de ofițer. În anul 1915, a fost numit comandantul
Depozitelor Generale.
La data de 10 mai 1915 a fost avansat la gradul de comandor. La 1
aprilie 1916, a fost numit director al Marinei în Ministerul de Război,
iar la data de 15 mai 1916 a preluat comanda Escadrei de Dunăre. Sub
comanda sa, Escadra de Monitoare și Vedete s-a acoperit de glorie în
luptele de la Turtucaia, Rasova, Mîrleanu, Topalu etc.
La 15 decembrie 1916 a fost numit comandantul Flotei de operațiuni pe
Dunăre iar la 8 ianuarie 1917 a fost numit comandantul Marinei, în locul
contraamiralului Sebastian Eustațiu, mutat în Ministerul de Război. La 1
iunie 1918, a preluat comanda Diviziei de Mare, în locul
căpitan-comandorului Ioan Bălănescu.
Pentru activitatea desfășurată în război, Nicolae Negru a fost distins
cu Ordinul "Sf. Vladimir" clasa a III-a cu spade. După război, până în
anul 1925, când trecut în rezerva armatei, a îndeplinit cu gradul de
contraamiral, funcția de membru în Comitetul Consultativ al Marinei și
comandant superior al Școlilor Marinei.
În timpul activității sale a publicat numeroase pagini din istoria
Marinei române, întâmplări romanțate din activitatea marinarilor, precum
și o lucrare despre acțiunile marinei militare în anii primului război
mondial. După pensionare a fost ales președinte al Breslei Marinarilor
din Constanța.