Maistru militar principal
Gheorghe-Marius IRIMIA
A fost numit în funcția de maistru militar de comandă la Statul Major al Forțelor Navale la data de 1 iulie 2023.
Anterior, a activat ca maistru militar de stat major, la Centrul de Instruire, Simulare, Evaluare și Jocuri de Război al Forțelor Navale, în perioada 2008-2023, unde a planificat, organizat și desfășurat numeroase activități de instruire și evaluare în calitate de instructor-evaluator, cu echipajele navelor militare. Totodată, a coordonat executarea instrucției operaţionale de împrospătare a personalului și structurilor marilor unități și unități din Forțele Navale, precum și evaluarea și certificarea națională a capabilității de executare a misiunilor pentru forțele destinate îndeplinirii de misiuni sub comandă NATO sau UE.
Este licențiat în științe economice și, în anul 2020, a absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Tomis” din Constanța. Anterior, a absolvit Liceul industrial de marină Giurgiu în anul 1991, iar în anul 1994 Școala Militară Maiștri de Marină „Amiral Ion Murgescu” din Constanța, Specialitatea Arme sub apă.
După absolvirea școlii militare, a fost repartizat pe funcția de comandant grup bombe antisubmarin, la bordul Dragorului de bază 14 din compunerea Divizionului 146 Nave Minare-Deminare, unde, dovedind calități de lider, în anul 1999, a fost numit în funcția de șef de echipaj.
În perioada 2001-2008, a încadrat funcția de comandant grup mine-drăgi la bordul Dragorului maritim 24 din Divizionul 146 Nave Minare-Deminare, perioadă în care a participat la multiple misiuni internaționale, cu diverse nave din cadrul aceluiași divizion.
De asemenea a participat la misiuni în cadrul grupării navale permanente NATO – SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group Two) și la Operaţia NATO SEA GUARDIAN, la bordul Fregatei „Regele Ferdinand”, în anii 2018 și 2021, și Fregatei „Regina Maria”, anul 2020.
În anul 2010 a urmat cursurile și a absolvit Academia de Maiștri militari și subofițeri a Marinei Statelor Unite ale Americii (Senior Enlisted Academy) din Newport, Rhode Island, fiind al doilea maistru militar din Forțele Navale Române care a absolvit această instituție. De asemenea, în anul 2010, a fost certificat ca evaluator NATO - capabilităţi operaţionale, în urma absolvirii cursului ACO Maritime Evaluation Course (Mareval), organizat de MARCOM NATO la Napoli, Italia.
Pe parcursul carierei și-a mai perfecționat pregătirea profesională și prin absolvirea de alte cursuri, precum următoarele: curs de specializare arme sub apă (1999); curs intensiv de învățare a limbii engleze, nivel avansat (2005); curs de nivel mediu în domeniul securității și sănătății în muncă (2008); cursuri de leadership – NCO Development (2010); curs de conducători de ambarcațiuni clasa C și D (2022).
În semn de apreciere pentru contribuția deosebită și modul eficient de îndeplinire cu succes a misiunilor încredințate, precum și pentru profesionalismul și responsabilitatea dovedite în activitatea desfășurată, i s-au conferit următoarele decorații naționale și titluri de onoare: Emblema de Onoare a Forțelor Navale (2020); Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României” clasa a II-a (2011); Medalia „Virtutea Maritimă” clasa a III-a (2023); Titlul Onorific de Veteran (2021); Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 ani de activitate (2009); Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de activitate (2014); Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 ani de activitate (2019). De asemenea, s-a clasat pe locul al II-lea la Secțiunea „Maistrul militar / subofițerul anului 2016” în cadrul Concursului „Omul Anului 2016 în Forțele Navale” și pe locul al II-lea la secțiunea „Imaginea și vizibilitatea Armatei Române și a Forțelor Navale” în cadrul Concursului „Omul Anului 2010 în Forțele Navale”.
Liga Maiștrilor Militari de Marină i-a oferit, în semn de apreciere, premiile „Omul anului”, în anul 2016, și „Miron Domnaru”, în anul 2023.
Maistrul militar principal Gheorghe-Marius IRIMIA s-a născut la data de 23 august 1973, în Municipiul Buzău.
Este căsătorit și are un copil.
Vorbește fluent limba engleză.