CAPITOLUL 06
STATUL MAJOR AL MARINEI REGALE ÎN PERIOADA 1940 - 1947
Se citează Marina Română prin Ordin de zi pe Națiune
și Armată,
cu toate unitățile ei navale, aeriene și terestre de la fluviu și de la
mare pentru:
- bravuri cu care s-a arătat în bătălie de la începutul războiului în
contra unui inamic superior numericește și de temut prin felul lui de a
lupta;
- spiritul ofensiv și priceperea cu care a păstrat totdeauna inițiativa,
suplinind inferioritatea cantitativă prin înalte calități morale și
profesionale,
în toate misiunile ce i-au fost încredințate.
Conducătorul Statului, mareșalul Ion Antonescu,
10 februarie 1944
La sfârșitul domniei regelui Carol al II-lea, suveran care a promovat o politică navală activă, Marina Militară Română era consacrată drept unul dintre cele trei elemente ale apărării naționale, împreună cu Armata de uscat și Aeronautica . În anii care au urmat, conducerea superioară a Marinei Regale a demonstrat viabilitatea și necesitatea existenței și funcționării unei Marine Militare care să sprijine și să susțină afirmarea suveranității și unității naționale, regele Mihai I (1940-1947) girând, în calitate de șef al Statului, una dintre cele mai grele și dificile perioade din istoria națională și, evident, a Marinei.
Regele Mihai I
La 16 octombrie 1940 a fost publicat
Decretul Lege nr. 3488 pentru desființarea Ministerului Aerului și Marinei și
înființarea subsecretariatelor de Stat ale Armatei de Uscat, al Aerului și
Marinei și al Înzestrării și Administrației Armatei.
În compunerea organică a Subsecretariatului de Stat al
Marinei intrau Marina Regală și Marina Comercială cu toate direcțiile speciale
și administrațiile comerciale pendinte (Serviciul Maritim Român, Navigația
Fluvială Română, Direcția Marinei Civile ș. a.).
Prin noua Ordine de bătaie, la 1 martie 1941
Comandamentul Marinei Regale avea următoarea încadrare:
- Viceamiral Roșca Eugeniu - comandant;
- Comandor Bălan Iacob - șef de Stat Major;
- Locotenent-comandor D. Condeescu - șef Serviciu A.M.T.;
- Locotenent-comandor Harting Gheorghe - șeful Secției a III-a;
- Căpitan Trandafirescu Eugeniu - șeful Secției a IV-a;
- Căpitan Bălineanu Nicolae - șeful Secției I;
- Căpitan Popescu Ioan - Secția I;
- Căpitan Răceanu Ioan - șeful Secției a II-a;
- Căpitan Mosor Nicolae - Secția a II-a;
- Căpitan Mocanu Gheorghe - Secția a II-a;
- Căpitan Sârbu Gheorghe - șeful Serviciului Transmisiuni;
- Locotenent-colonel Stănescu - șeful Serviciului Sanitar;
- Maior Chiriacescu - șeful Serviciului Intendență;
- Căpitan G. Corcan Mihai - șeful Serviciului Geniu;
- Sublocotenent Calea V. - șef Serviciu Tehnic;
- Locotenent (r) Calavrezu - șeful Direcției Legături.
În privința încadrării Statului Major al Marinei din
Marele Stat Major era următoarea:
- Comandor Macellariu Horia - șef de Stat Major Marină;
- Comandor Cosăceanu Ștefan - șef Secție Transporturi pe Apă;
- Locotenent-comandor Petrovici Mișu;
- Locotenent-comandor Petrescu Ioan;
- Locotenent-comandor Economu Ioan;
- Locotenent-comandor Roșescu Gheorghe;
- Locotenent-comandor Antonescu Nicolae.
Pavilionul Marinei Regale
Prin Ordinul Comandamentului Marinei
Regale nr. 663 din 12 martie 1941 a luat ființă Comandamentul Artileriei de
Coastă.
În paralel, structura de conducere a Marinei a susținut
și planificat efectuarea unor lucrări de modernizare la aproape toate navele din
dotare prin sporirea capacității lor de foc, acum fiind construite de tânăra
industrie navală românească, cu subansamble provenite din Germania și Olanda, și
submarinele ,,Marsuinul” și ,,Rechinul” și șase vedete tip ,,Power”.
La intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial
, la 22 iunie 1941 - prin hotărârea generalului Ion Antonescu, în calitatea sa
de președinte al Consiliului de Miniștri, pentru eliberarea teritoriilor ocupate
în vara anului 1940 de către Uniunea Sovietică (Basarabia, Bucovina de Nord și
Ținutul Herța) -, Marina de Război și Marina Comercială au făcut dovada unei
excelente colaborări, concretizată în ridicarea capacității de apărare a
României pe mare, riscând orice sacrificiu pentru reînfăptuirea unității
naționale.
Lansare de torpilă
Lipsită de orice fel de sprijin
extern și forțată numai din necesitatea salvării statalității să accepte rapturi
teritoriale, conducerea României a trebuit să adopte măsuri urgente de întărire
a capacității de apărare a țării. După ce, la 16 octombrie 1940, a fost
desființat Ministerul Aerului și Marinei, formându-se două subsecretariate de
Stat - al Aerului și al Marinei, subordonate nemijlocit Ministerului Apărării
Naționale, concomitent a fost desființat și Statul Major al acestui minister,
fiind create două state majore, de sine stătătoare, unul pentru Marină și
celălalt pentru Aeronautică, ambele subordonate direct Marelui Stat Major.
La data de 28 februarie 1941, Comandamentul Marinei
Regale a emis un ordin Strict secret către Divizia de Mare în care se menționa:
Situația generală în care ne găsim impune a se trece de îndată la amenajarea
teatrului maritim de operațiuni în vederea îndeplinirii misiunilor prevăzute în
,,Instrucțiunea operativă” nr. 6 din 26 noiembrie 1940. Prima operațiune ce se
va executa este realizarea ansamblului măsurilor de siguranță în zona Constanța
și anume: completarea dispozitivului artileriei de coastă; punerea barajelor de
mine; realizarea dispozitivului de supraveghere contra atacurilor aeriene,
navale și submarine; amenajarea costieră pentru asigurarea navigației proprii și
împiedicarea navigației adversarului .
Prin Ordinul de Operații nr. 200 din 7 iunie 1941
transmis de comandantul Marinei Regale, viceamiral Eugeniu Roșca, s-a constituit
,,Gruparea Navală de Minare”, condusă de comandorul August Roman . În
desfășurarea misiunilor specifice ale acestei Grupări, s-a pus în aplicare
concepția Comandamentului Marinei Regale privind configurația și distanța față
de litoralul românesc a barajului de mine instalat, luându-se în considerare, în
principal, bătaia artileriei de coastă proprii și posibilitatea de supraveghere
cu navele a zonei interesate .
Prin Ordinul de Operații nr. 44 din 21 iunie 1941,
transmis forțelor din subordine la 22 iunie 1941, comandantul Marinei Regale,
viceamiralul Eugeniu Roșca a precizat: România se găsește în stare de război cu
Uniunea Sovietică cu începere de la ora zero din 22 iunie, toate unitățile, cu
întregul personal, fiind puse în stare de război și pregătite pentru
îndeplinirea ordinelor și misiunilor trasate.
Menționăm că, la declanșarea ostilităților, la 21 iunie
1941 , Marina Militară dispunea de 39 nave de luptă și era compusă din:
Comandamentul Marinei Militare, căruia i se subordonau: Divizia de Mare, Divizia
de Dunăre, Detașamentul Maritim Sulina și Sectorul Dunărea de Sus.
Sediul Diviziei de Mare, al Direcției Tehnice a Marinei
și al Direcției Hidrografice situat pe strada Mircea
Comandamentul Marinei depindea, din punct de vedere operativ,
de Marele Cartier General român, iar din punct de vedere administrativ de
Subsecretariatul de Stat al Marinei, cooperând cu Misiunea Navală Germană.
Divizia de Mare, cu punctul de comandă la Constanța, constituia o mare unitate
tactic-operativă, având misiunea de apărare a litoralului maritim și desfășurare
a acțiunilor de luptă împotriva navelor inamice, având în compunere:
a) Forța Navală Maritimă cu: Escadra de Distrugătoare; Secția Torpiloare; Secția
Canoniere; Secția Nave Miniere maritime; Grupul Submarine și Vedete Torpiloare;
b) Comandamentul Portului și Zonei Constanța , cu: o Flotilă de Siguranță; un
Serviciu de Pilotaj; o Secție de Apărare sub Apă și o Secție de șalupe de
patrulare;
c) Gruparea de Artilerie de Coastă Constanța, dispunând de 6 baterii;
d) Flotila de Hidroaviație, alcătuită din 3 escadrile, totalizând 20 de
hidroavioane.
Divizia de Dunăre, cu punctul de comandă la Galați, a rămas, în continuare, o
mare unitate tactic-operativă, având următoarea organizare:
a) Forța Navală Fluvială, cu un grup fluvial alcătuit din Escadrila de Monitoare
și Secția Vedete fluviale; o Companie de Debarcare și un Grup Apărare sub Apă;
b) Gruparea Tactică Tulcea, cu un grup fluvial alcătuit din două monitoare, 4
vedete fluviale, o Secție Apărare sub apă și un Convoi de aprovizionare.
Detașamentul Maritim Sulina a fost conceput ca o unitate tactică cu misiunea de
apărare a Deltei și a gurilor Dunării, având în compunere:
a) Sectorul Sulina - Sf. Gheorghe cu un monitor, Batalionul 16 Infanterie
Marină, Gruparea Artilerie de Coastă Sulina, cu două baterii a trei secții
fiecare și Grupul artilerie plutitoare cu patru secții;
b) Sectorul Periprava cu Batalionul 17 Infanterie Marină și o baterie artilerie
de coastă;
c) Sectorul Chilia Veche, cu Batalionul 15 Infanterie Marină și o baterie
artilerie de coastă;
d) Secția Șalupe Patrulare.
Sectorul Dunărea de Sus a fost constituit tot ca unitate tactică, cu misiunea de
apărare a Dunării în sectorul Cazanelor și al Portilor de Fier, având în
compunere Căpităniile porturilor din zonă, două baterii de artilerie, o secție
proiectoare și o secție șalupe (două șlepuri armate).
În compunerea acestor mari unități mai intrau subunități de geniu, transmisiuni,
observare, servicii și părțile sedentare ale regimentelor de Infanterie Marină,
Geniu Marină și Artilerie de Coastă.
Toate forțele operative ale Marinei Militare se subordonau Statului Major al
Marinei Militare, cu sediul la București. Pe baza directivelor operative primite
de la Marele Stat Major, Comandamentul Marinei regale a dispus întrebuințarea
cât mai eficientă a forțelor din subordine de la mare și fluviu. Precizăm că
efectivele care încadrau marile unități și unitățile Marinei Militare, la
începutul războiului, s-au ridicat la 15.113 militari, din care 1.002 ofițeri,
780 maiștri militari, 257 subofițeri și 13.074 gradați și soldați.
Principalele misiuni ale Marinei Regale Române în război, în perioada 1941-1944,
au fost:
- zădărnicirea încercărilor de debarcare pe litoralul dobrogean;
- asigurarea gurilor Dunării împotriva eventualelor incursiuni inamice;
- asigurarea transporturilor maritime pentru aprovizionarea frontului de Sud și
a navelor petroliere care se îndreptau spre Bosfor.
Concepția de întrebuințare a Marinei Militare Române a avut la bază Ordinul de
operații nr. 44 din 21 iunie 1941, emis de Comandamentul Marinei Militare. Din
cauza disproporției față de forțele navale sovietice, atitudinea generală a
Diviziei de Mare urma să fie defensivă până la noi ordine, misiunile sale fiind
de a se opune oricărei încercări de debarcare și de atac asupra coastelor
Dobrogei, de a sprijini Corpul 2 Armată în situația respingerii unei debarcări,
de a supraveghea zona de la nord-vest de linia Sevastopol-Bosfor și, în special,
litoralul maritim Sulina-Mangalia, și de a fi în măsură să intervină în Deltă,
opunându-se, în cooperare cu Detașamentul maritim nr. 1, pătrunderii navelor
sovietice pe canalele Sulina și Sfântu Gheorghe. Simultan, forțele navale
trebuiau să mai execute siguranța apropiată și a barajelor de mine,
supravegherea și controlul drumurilor de acces, ca și apărarea navelor de
transport românești care navigau de-a lungul litoralului . În consecință, planul
general prevăzut pentru Marina Militară Română a vizat, inițial, o atitudine
general defensiv-ofensivă, cu scopul principal de apărare a litoralului maritim
și fluvial, iar ulterior, deschiderea și exploatarea comunicațiilor maritime
între porturile românești și între Odessa și Bosfor, precum și acțiuni ofensive
limitate pe comunicațiile maritime sovietice, cu scop de informare și fixare de
forțe de siguranță .
Demn de remarcat este faptul că organizarea eficientă a apărării în zona de
competență a Comandamentului Marinei Regale a dus la primul succes de proporții
al Marinei Militare, înregistrat cu prilejul luptei aero-navale de la Constanța
din 26 iunie 1941, când forțele navale române au respins un puternic atac
concentrat sovietic, scufundând distrugătorul conducător de flotilă ,,Moskva” .
O dată cu deplasarea frontului spre Est și creșterea necesităților de apărare a
acestei noi zone, în toamna anului 1941 s-au înființat Detașamentul Maritim
Odessa și Detașamentul Maritim Liman, în subordinea nemijlocită a Comandamentul
Marinei Regale. Prin Ordinul de Operații nr. 8 din 25 octombrie 1941 al
comandantului Marinei Regale Române, s-a luat măsura constituirii, de către
Forța Navală Maritimă comandată de comandor Alexandru Bardescu, a unor grupări
de siguranță: Gruparea de Dragaj, Gruparea de Escortă și Gruparea de Siguranță.
Creșterea volumului de materiale și tehnică de luptă transportate pe calea
mării, după cucerirea Odessei (16 octombrie 1941), a făcut ca apărarea căilor de
comunicații maritime să devină principala misiune a Marinei Militare. În acest
scop, Forța Navală Maritimă a fost transformată în mare unitate tactică de nave
de luptă, scoasă din subordinea Diviziei de Mare, întărită cu noi nave și
trecută în subordinea directă a Comandamentului Marinei Regale .
De remarcat că, pentru perioada în care viceamiralul Eugeniu Roșca s-a aflat la
comanda Marinei (septembrie 1940-iunie 1942), după declanșarea ostilităților
militare în iunie 1941, înaltul ofițer s-a deplasat pe front și a dat directive
și instrucțiuni unităților Marinei, contraamiralul adj. (r) Nicolae Păiș de la
Subsecretariatul de Stat al Marinei apreciindu-l cu calificativul ,,Foarte
bine”, iar Marina fost citată, până la 31 octombrie 1941, prin două Ordine de Zi
pe armată .
Prin Ordinul de Zi pe Armată nr. 16 din 14 noiembrie 1941, Conducătorul
Statului, mareșalul Ion Antonescu a citat forțele maritime participante la
operațiunea de cea mai mare importanță pentru protecția transporturilor maritime
destinate susținerii grelelor lupte duse de armată și aviație . Comandantul
suprem al Grupului Sud Marină a transmis în aceeași lună, la nivel oficial,
recunoștința partenerului german în războiul antisovietic pentru Organele de
conducere ale Marinei de Războiu Române, cu expresiunea mulțumirei și
recunoștinței noastre pentru realizările obținute până acum de Forța Navală
Maritimă .
Prin intrarea în serviciu, în anul 1943 a două noi submarine, Comandamentul
Marinei a reorganizat Grupul de Submarine și Vedete Torpiloare din cadrul
Diviziei de Mare în Escadrila de Submarine cu 3 nave și Escadrila de Vedete
Torpiloare, cu 7 nave.
Subliniem că, dispunând până atunci de operativitatea unui singur submarin,
,,Delfinul”, Comandamentul Marinei Regale Române a conceput misiunile unității
pe comunicațiile inamicului alegând soluția optimă de întrebuințare a acesteia,
ca pericol permanent pentru adversar. S-a dovedit justă și opțiunea ordinelor de
luptă transmise de Comandament către comandanții plecați în misiune,
stipulându-se expres să se acționeze în așa fel încât să nu se pună în pricol
viața navei. Astfel, s-a reușit obținerea unor valoroase informații despre
inamic, foarte utile desfășurării cu succes a misiunilor de război.
Submarinul „Delfinul” în larg
Submarinele „Rechinul” și „Marsuinul”
Aflat la comanda Forțelor Navale
Maritime, comandorul Horia Macellariu a fost apreciat cu următoarele cuvinte de
către generalul Nicolae Șova, subsecretarul de Stat al Marinei: Neclintit la
postul său de comandă, îmbarcat sau la țărm, în cele mai grele situațiuni de
război prin care Marina noastră a trecut, s-a achitat în mod lăudabil, fiind un
foarte frumos exemplu de bravură, perseverență, pricepere și devotement pentru
subalternii săi, care l-au urmat cu încredere și disciplină… .
Pentru întărirea apărării litoralului maritim, după
întoarcerea frontului și deplasarea lui spre Vest, în anii 1943-1944, au fost
înființate și au intrat în serviciul operativ patru noi baterii de artilerie de
coastă, fapt care a impus reorganizarea Regimentului de Artilerie Marină pe două
grupări: o grupare la Constanța, cu o secție și 6 baterii și o grupare la
Mangalia, cu 4 baterii.
De asemenea, necesitățile crescânde de dragaj la
fluviu, ca urmare a intensificării minărilor executate de aviația inamică,
începând din toamna anului 1943, au dus la constituirea Flotilei de Dragaj
Fluvial, compusă din remorchere, vedete și șalupe dragoare. Tot la fluviu,
pentru asigurarea nevoilor de instruire a echipajelor și a acțiunilor de luptă
s-a format încă un Grup fluvial de luptă, compus din două monitoare și o vedetă
fluvială, un Grup de instrucție, alcătuit din două monitoare și Sectorul Fluvial
Dunărea de Mijloc, care acționa în aval de Porțile de Fier.
De subliniat că Marina Română a fost citată prin Ordin
de zi pe Națiune și Armată la 10 februarie 1944, de către Conducătorul Statului,
mareșalul Ion Antonescu, cu toate unitățile ei navale, aeriene și terestre de la
fluviu și de la mare pentru:
- bravuri cu care s-a arătat în bătălie de la începutul războiului în contra
unui inamic superior numericește și de temut prin felul lui de a lupta;
- spiritul ofensiv și priceperea cu care a păstrat totdeauna inițiativa,
suplinind inferioritatea cantitativă prin înalte calități morale și
profesionale, în toate misiunile ce i-au fost încredințate.
Datorită acestei calități, Marina Regală a reușit să
asigure țării și armatei:
- inviolabilitatea litoralului maritim;
- drumuri maritime pentru transportul de război, care au întărit puterea de
viață și acțiune a tuturor elementelor care luptă în afara țării;
- împiedicarea inamicului de a folosi căile mării pentru scopurile sale.
Atari fapte vor rămâne pe viitor un nesecat izvor de
tradiție și pe această tradiție va trebui să se sprijine un nou destin al
neamului românesc pe mare.
De asemenea se citează prin Ordin de zi pe Națiune
brava Marină Comercială, care a pus la dispoziția țării frumoasele și
valoroasele ei nave, precum și viețile marinarilor, fără să-și precupețească
sacrificiile de tonaj și de sânge.
Țintă de mare preț a atacurilor dușmane, Marina
Comercială, cărăușul armatelor, a suferit stoic toate loviturile acestuia, fără
să-și întrerupă șirul necontenit al prețioaselor contribuții.
Pentru serviciile și sacrificiile aduse, în folosul
războiului, Marina Comercială a binemeritat de la Patrie.
Mareșalul Antonescu, președinte al Consiliului de Miniștri (1940-1944)
Între misiunile îndeplinite de
Marina Română în perioada imediat următoare, reținem evacuarea Crimeei
(Operațiunea ,,60.000”).
Împreună cu Marina germană, în perioada 14-24 aprilie
1944, Comandamentul Marinei a coordonat escorta a 25 de convoaie, totalizând
72.358 de militari (20.779 români, 29.494 germani, 723 slovaci, 15.055 voluntari
ruși, 2.559 prizonieri, 3.748 civili). În faza a doua a operațiunii, între 9 și
13 mai 1944, au fost evacuați 47.825 de militari (15.078 răniți, 28.992 germani,
336 voluntari ruși, 52 prizonieri, 3.367 civili). În ansamblul misiunii, au fost
evacuați 120.183 de militari (35.857 români, 58.486 germani, 723 slovaci, 15.391
voluntari ruși, 2.611 prizonieri, 7.115 civili) și 12.548 tone de materiale. Au
fost pierduți 11.000 de oameni (4.000 români și 7.000 evacuați).
La bordul distrugătorului ,,Regele Ferdinand”
pe drumul reîntoarcerii din Crimeea. 11 mai 1944
Un alt fapt, demn de remarcat, este
escortarea unor nave care transportau emigranți evrei de către unități ale
Diviziei de Mare, operațiune susținută de comanda Marinei Regale române din
ordinele superioare ale Conducătorului Statului, fapt care distinge cu marina
noastră în analele celui de-al doilea Război Mondial .
În anul 1944, Comandamentul Diviziei de Mare a fost
transformat în Comandamentul Litoralului Maritim și Fluvial, iar cel al Diviziei
de Dunăre în Comandamentul Forțelor Fluviale . Astfel, la 19 august 1944,
Comandamentul Marinei Militare avea în subordinea sa operativă Comandamentul
Forțelor Navale Maritime, Comandamentul Litoralului Maritim și Fluvial,
Comandamentul Forțelor Navale Fluviale și Detașamentele Fluviale Dunărea de Sus
și Dunărea de Mijloc.
La 23 august 1944, Marina Regală dispunea de un efectiv
total de 21.016 oameni (858 ofițeri, 1.417 subofițeri și 18.741 trupă), dintre
care operativ – 19.104 oameni și interior 1.912 oameni. Din efectivul operativ,
4.106 oameni încadrau navele maritime, 2.405 navele fluviale iar 12.593 oameni
încadrau unitățile terestre ale Marinei (infanterie marină, artilerie de coastă,
transmisiuni și pionieri) .
Compunerea Marinei Regale Române la 23 august 1944 era următoarea:
I. STATUL MAJOR AL MARINEI
A. Comandamente, unități și formațiuni organice
1. Detașamentul Fluvial Dunărea de Sus:
Un pluton pușcași de marină - Turnu Severin ;
Bateria Vir 4/47 mm – Vârciorova ;
Grupul Siguranță Fluvială nr. 4 - Turnu Severin ;
1 remorcher dragaj magnetic fluviu ;
1 vedetă blindată ;
2 șalupe patrulare M.R. ;
5 șalupe D.M.C. ;
1 pluton A. S. A.
2. Sectorul Fluvial Dunărea de Mijloc
Grupul Siguranță Fluvial nr. 3 Gurgiu;
Două remorchere dragaj magnetic fluviu;
3 șalupe partulare M.R.;
5 șalupe D.M.C.;
Un pluton transmisiuni București, Cocioc, Turnu Severin.
II. COMANDAMENTUL FORȚELOR NAVALE MARITIME
Comandamente, unități și formațiuni organice
1. Escadrila Distrugătoare Constanța ;
2. Escadrila Submarine Constanța ;
3. Escadrila Vedete Torpiloare Constanța ;
4. Secția Minare Constanța ;
5. Secția Canoniere Constanța ;
6. Secția Torpiloare Sulina ;
7. Grup Nave Transport Constanța și Sulina.
III. COMANDAMENTUL LITORALULUI MARITIM ȘI FLUVIAL
A. Comandamente, unități și formațiuni organice:
1. Regimentul Artilerie Marină
a. Gruparea Artilerie de Coastă Constanța:
• Bateria ,,Mircea” 4/ 152,4 mm Obukov;
• Bateria ,,Ovidiu” 4/152,4 mm;
• Bateria ,,Tudor” 3/152,4 mm Armstrong;
• Bateria ,,Vulturul” 3/76 mm;
• Bateria ,,Mihai” 3/170 mm Krupp;
• Bateria ,,Carol” 3/105 mm Rheinmettal
b. Gruparea Artilerie de Coastă Mangalia:
• Bateria ,,Elisabeta” 4/120 mm Sf. Gheorghe;
• Bateria ,,Vlaicu” 4/121,9 mm Rus;
• Bateria ,,Aurora” 3/152 mm Armstrong;
• Bateria ,,Vasile Lupu” 4/75 mm Kanol Ob.
2. Comandamentul Portului și Zonei Constanța
• Bateria ,,Rareș” 4/66 mm Skoda;
• Compania a 2 a Observare Marină;
• Flotila Siguranță Maritimă.
3. Secția Vânătoare Submarine Constanța - 3 nave
4. Compania Pionieri de Marină Constanța
5. Compania de Transmisiuni Constanța
6. Depozite Litoral Echipamente și Materiale
7. Partea Sedentară Regiment Geniu Marină Brăila
8. Partea Sedentară Regiment Infanterie Marină Călărași
B. Comandamente, unități și formațiuni în subordine din punct de vedere
operativ:
1. Serviciul Faruri
2. Serviciul Pilotaj
3. Batalionul 1 Aerostație
4. Gruparea Artilerie de Coastă Germană
C. Comandamente, unități și formațiuni în subordine din punct de vedere
informativ:
Batalionul II/ 2 Grăniceri
IV. COMANDAMENTUL FORȚELOR NAVALE FLUVIALE
1. Grupul Fluvial nr. 1 Vâlcov
2. Grupul Fluvial nr. 2 Tulcea
3. Grupul Fluvial nr. 3.
4. Convoiul de aprovizionare Galați, Tulcea, Sulina, Vâlcov
5. Depozitele Fluviale Echipamente și Materiale Țăndărei
Comandamente, unități și formațiuni în subordine din punct de vedere operativ
1. Flotila Siguranță Fluvială Brăila
a. Sub ordinele directe ale Flotilei
- 2 remorchere dragaj magnetic la mare
- 1 remorcher dragaj magnetic la fluviu
- 1 pluton A.S.A.
- 1 șlep cazarmă
- nave în reparație, amenajare sau în curs de armare
b. Grupul Siguranță Fluvială nr. 1 Tulcea
- 3 șalupe patrulare M.R.
c. Grupul Siguranță Fluvială nr. 2 Cernavodă
- 2 șalupe patrulare M. R.
- 2 șalupe D. M. C.
- 2 șalupe
- 1 pluton A. S. A.
2. Detașamentul Maritim Sulina
Sulina :
- Batalionul 16 Infanterie Marină
- 6 piese Artilerie de Coastă 45 mm
- 1 Secție Aruncătoare 2/120 mm
Gruparea Artilerie de Coastă Sulina:
- Bateria ,,Ștefăniță” 4/121,9 mm Rus
- Bateria ,,Ștefan” 4/120 mm Skoda
- Bateria ,,Țepeș” 3/101 mm Obukov
- Bateria ,,Șoimul” 3/76,2 mm Armstrong
- Secția ,,Mărăcineanu” 2/47 mm Hotckins
- Proiectoare - 4
- 1 Companie Pionieri de Marină
- 1 Pluton Transmisiuni
Grupul Siguranță Maritimă nr. 1 Sulina :
- 2 vedete fluviale
- 2 șalupe patrulare M.R.
- 1 pluton estacade
- 1 pluton mine
Sfântu Gheorghe :
- Compania de Debarcare
- 1 Pluton Observare
- Bateria ,,Corvin” 3/76 mm Rus
- Secția ,,Lăstunul” 2/76 mm japoneză
- Proiectoare - 2
Insula Șerpilor :
- 1 Pluton Pușcași
- 2 Mitraliere A.A.
- 2 Piese A.A. 37 mm
- 2 Piese Artilerie de Coastă 45 mm
3. Detașamentul Maritim Vâlcov
- Batalionul 17 Infanterie Marină
- 2 Piese Artilerie de Coastă 45 mm
- 2 Secții Plutitoare 47 mm
- 1 Secție Aruncătoare 2/120 mm
- Bateria câmp 4/76,2 mm pe roate
- Bateria munte 4/75 mm pe roate
- Proiectoare 2
- 1 Pluton Transmisiuni
Grupul Siguranță Maritimă nr. 2 Vâlcov
- 2 șalupe patrulare M.R.
- 1 pluton A.S.A.
4. Detașamentul Fluvial Chilia Veche
- Batalionul 15 Infanterie Marină
- Batalionul II/5 Grăniceri (inițial o companie)
- Compania Armament Greu din Batalionul I/5 Grăniceri
- Bateria Munte 4/75 mm pe roate
5. Batalionul I/5 Grăniceri (mai puțin Compania Armament Greu) în dispozitiv pe
litoralul fluvial
6. Compania Pionieri Marină Tulcea
7. 2 Plutoane Transmisiuni Tulcea și Galați
8. Secția Pontoane de Transport Armate Vâlcov - 3 P.T.A.
9. 2 Proiectoare Tulcea și Ismail
10. 1 Companie Jandarmi + jandarmii teritoriali în dispozitiv în Delta Dunării
B. Comandamente, unități și formațiuni în subordine din punct de vedere
informativ:
1. Comandantul Militar al Sectorului II Navigație și comandanții militari ai
porturilor cuprinse între gurile Dunării și Călărași
2. Compania I Observare
3. Grănicerii și Jandarmii aflați în dispozitiv de-a lungul litoralului fluvial
între Călărași și Brăila.
De subliniat că această structură constituie apogeul
Marinei Militare Române, care avea să cunoască drama arestării navelor și
umilința echipajelor sale imediat după alianța cu Armata Roșie, în august și
septembrie 1944.
Demn de remarcat este că, după momentul 23 august 1944
- când comandantul Forțelor Navale Maritime, contraamiralul Horia Macellariu, a
evitat, prin tact diplomatic și grație relațiilor personale cu ofițerii
superiori germani, să transforme portul și orașul Constanța în câmp de
înfruntare româno-germană -, contraamiralul H. Macellariu a fost numit,
comandant al Dobrogei.
Contraamiralul Horia Macellariu, comandant la Forțelor Navale Române
Într-o Notă înaintată ministrului
subsecretar de Stat al Marinei cu nr. 16.829 din 22 decembrie 1944, referindu-se
la legile anterioare de organizare a Marinei, inclusiv ultima, ,,Legea asupra
organizării forțelor armate” din 1943, șeful Statului Major al Marinei,
viceamiralul Alexandru Gheorghiu, a subliniat faptul că acestea au adus mari
dezavantaje Marinei Regale prin faptul că nu țineau seama de necesitatea
imperioasă ca unitățile operative ale Marinei și în special cele navale -
unități în cea mai mare parte mici și cu personal redus - să nu fie încărcate
decât cu administrația corespunzătoare și mai ales să nu poată primi nici o
misiune care să le lege de teritoriu, luându-le astfel rațiunea lor primordială
de a fi și posibilitatea de a opera efectiv - mobilitatea. În vederea remedierii
unor deficiențe existente în legislația anterioară, șeful Statului Major al
Marinei susținea că menținerea Statului Major al Marinei ca organ central de
concepție și directivă superioară a pregătirii de război a forțelor Marinei este
imperioasă. De asemenea, amiralul propunea ca, pe lângă fiecare secție din
Marele Stat Major să fie detașat câte un ofițer superior de marină care să
asigure o informare și consiliere promptă a organului superior de concepție al
armatei, înființarea a două mari unități la mare și fluviu, crearea
Comandamentului Teritorial al Marinei și a unui comandament al Școlilor Marinei
și transformarea regimentelor în centre de instrucție .
În ziua de 25 august 1944 generalul Mihail Racoviță ,
ministrul de Război, a convocat la Pustnicul (pădure în prelungirea șoselei
Pantelimon) miniștrii subsecretari de stat ai Marinei și Aviației, viceamiralul
Ioan Georgescu , respectiv generalul de aviație Ermil Gheorghiu .Viceamiralul
Georgescu l-a informat pe ministrul de Război asupra situației Marinei Regale.
În aceeași zi, la ora 10.30, viceamiralul Ioan Georgescu, împreună cu generalii
Mihail Racoviță și Ermil Gheorghiu s-au deplasat la Pasărea (la 20 km Est de
București), la generalul Gheorghe Mihail, șeful Marelui Stat Major unde a avut
loc o întrevedere în urma căreia s-a întocmit Ordinul nr. 678 587 din 25 august
1944, relativ la dezarmarea forțelor germane. Ordinul a fost luat de
viceamiralul Ioan Georgescu care a ajuns la Statul Major al Marinei - Eșalonul I
București la ora 14.00, în pofida bombardamentului aerian german.
Pe baza acestui ordin, Statul Major al Marinei a
întocmit, în prezența viceamiralului Ioan Georgescu și sub semnătura sa, Ordinul
nr. 36 732 din 25 august 1944 referitor la modul în care urmau să procedeze
comandamentele din subordine pentru dezarmarea forțelor germane.
Datorită bombardamentului aerian german care continua
asupra capitalei, ordinul nu a putut fi transmis telegrafic sau telefonic și,
fiind prea lung pentru a fi cifrat, a fost transformat în telegrama cifrată
înregistrată cu nr. 298 din 25 august 1944, care a fost transmisă la ora 17.00
către comandamentele din subordine. Putându-se lua legătura telefonică, la ora
17.20, s-a transmis comandamentelor din subordine și Ordinul nr. 36732 din 25
august 1944.
După transmiterea acestor ordine, la Statul Major al
Marinei s-a primit Ordinul M.St.M. nr. 678 586 din 25 august 1944, care
cuprindea, în esență, aceleași prevederi ca primul ordin al M.St.M., și, în
consecință, nu a mai format obiectul unui nou ordin.
În dimineața zilei de 26 august 1944, viceamiralul Ioan
Georgescu, subsecretar de Stat al Marinei și șeful Statului Major al Marinei,
venind cu mașina de la Periș și încercând să treacă prin liniile germane, a fost
rănit, fiind adus la București și internat în Spitalul Militar, la ora 09.00. De
la această dată și până în ziua de 30 august 1944, Statul Major al Marinei -
Eșalonul I a lucrat sub conducerea șefului Secției Operații, nemaiavând legături
cu S. S. M. și S. M. M. aflate la Periș. Cu toate că viceamiralul Ioan Georgescu
era rănit și a rămas internat în spital până la 30 septembrie 1944, acesta a
păstrat conducerea Marinei de război și comerciale, exercitându-și atribuțiunile
de subsecretar de Stat al Marinei și șef al St. M. M.
De la data declarării armistițiului, Marina Regală a
pus la dispoziția Comandamentului Sovietic, sub formă de unități constituite,
următoarele structuri:
- Statul Major al Marinei la București;
- Comandamentul Litoralului Maritim și Fluvial la Constanța cu:
• Divizionul Artilerie Marină Constanța cu 7 baterii de coastă;
• Batalionul Infanterie Marină Călărași cu 4 companii observare marină;
• Batalionul Geniu Marină Brăila cu o companie pionieri marină, două companii
transmisiuni cu fir, o companie transmisiuni fără fir, o companie arme sub apă;
• Comenzi militare pentru porturile aflate la mare;
- Comandamentul Forțelor Fluviale Turnu Severin cu:
• Flotila de Dragaj Fluvial Turnu Severin cu 5 șalupe grănicerești pentru
remorcaj, 6 remorchere pentru remorcaj, 3 barcaze pentru remorcaj, 4 șalupe
pentru remorcaj, 10 șlepuri pentru dragaj, 3 șalupe servitudine, două șlepuri
cazarmă, 1 tanc combustibil;
• Sectorul Fluvial nr. 1 Turnu Severin cu Comenzi militare pentru porturile
fluviale;
• Sectorul Fluvial nr. 2 Giurgiu cu Comenzi militare pentru porturile fluviale;
• Sectorul Fluvial nr. 3 Galați cu Comenzi militare pentru porturile fluviale.
Sub formă de nave, toate navele de luptă și auxiliare,
maritime și fluviale care au aparținut Marinei Regale, au fost reținute de
Comandamentele Navale Sovietice după încheierea armistițiului.
Astfel, Marina Regală a avut o contribuție importantă
în operațiunile de trecere a Dunării și în folosirea acesteia pentru
transporturile Armatei sovietice, prin materialul capturat și pus la dispoziția
Comandamentului Sovietic pentru operațiunile care s-au dezvoltat ulterior și
ajutorul acordat în operațiunile care s-au dezvoltat la mare și pe Dunăre pentru
satisfacerea cererilor sovietice .
Situația cea mai grea a fost la Constanța, unde se
aflau numeroase forțe germane, și în Delta Dunării, unde operațiunile de
evacuare a Armatei a III-a Română din sudul Basarabiei în Dobrogea impuneau
anumite servituți și fixau forțe și mijloace.
Începând din momentul declarării armistițiului, Forțele
Marinei Regale au încetat ostilitățile și orice act de agresiune împotriva
forțelor sovietice, imediat ce au primit ordinul în acest sens (înainte de 24
august, ora 04.00). Este adevărat că, în ziua de 24 august 1944, forțele germane
au reacționat slab la atacurile aviației sovietice din zona Constanța, dar
imediat ce li s-a pus în vedere că forțele Marinei Regale vor ataca, în cazul
când acest lucru se repetă, nu a mai avut loc niciun incident.
De la data ieșirii României din tabăra statelor care
susțineau Germania celui de-al treilea Reich, conducerea Marinei Regale a
ordonat executarea de operațiuni împotriva trupelor Wehrmacht-ului în funcție de
situația existentă în zona respectivă și în măsura în care forțele respective au
putut fi acționate și au mai avut împotriva cui acționa. Astfel, au realizat
curățirea Dunării de forțele navale fluviale germane între Brăila și Zimnicea,
concurând la capturarea unui număr de câteva sute de vase fluviale germane, care
s-au predat în porturile românești și bulgare și au intrat ulterior în
patrimoniul U. R. S. S. A fost interzisă retragerea convoaielor și forțelor
fluviale germane prin zona Porțile de Fier, minând Dunărea la Ostrovul Corbului,
operațiune care i-a forțat pe germani să sabordeze, în regiunea Prahovo,
aproximativ 60 de nave proprii. A interzis trecerile de trupe germane din
Dobrogea în Muntenia cu scopul de a ataca Bucureștiul și trecerile din Muntenia
în Bulgaria, care ar fi permis forțelor germane să se salveze. A cooperat cu
forțele sovietice, atât în operațiunile de transport pe Dunăre cât și în
operațiunile de trecere a fluviului în Dobrogea, în Bulgaria și în Serbia, unde
au luat parte la lupte umăr la umăr cu Armata Roșie. A cooperat la operațiunile
terestre de dezarmare a germanilor din sudul Munteniei și din zona Porțile de
Fier .
Este de remarcat faptul că, prin acțiunile de luptă,
directe și indirecte, ale forțelor Marinei Regale, au intrat în patrimoniul U.
R. S. S. aproximativ 538 nave germane, capturate de acestea în porturile
românești (213 șlepuri, 90 tancuri, 14 șlepuri motor, un șlep macara, o
cisternă, 6 tancuri motor, un motoboot pasager, o macara plutitoare, un
elevator, o cocă vas război, 25 pontoane, șapte macarale, două șalande, șapte
bacuri ponton, două vase fluviale fără punte, două barcaze, un barcaz motor,
două drăgi șalande, 22 remorchere, 20 șalupe, 6 bacuri motor, 7 cargouri-nave
motor, o navă frigorifică, un moto-velier, o navă-șantier, două motoare, o navă
armată).
Pentru cooperarea forțelor Marinei Regale române cu
forțele Marinei Sovietice împotriva forțelor germane s-au depus eforturi
apreciabile din partea Comandamentului Marinei Regale române, imediat ce acestea
au intrat în contact cu Comandamentele Navale Sovietice. Datorită faptului că
declarația de armistițiu a României nu a fost adusă la cunoștința
Comandamentelor Navale Sovietice, realizarea unei cooperări, chiar din primul
moment, a suferit întârzieri. De la data stabilirii unei înțelegeri relativ la
cooperarea forțelor Marinei Regale cu Forțele Navale Sovietice s-a funcționat
sub forma hotărâtă de Comandamentele Navale Sovietice un timp foarte scurt și
din cauza unor întâmplări nenorocite, străine de voința și acțiunea
comandanților români, sovieticii au procedat la dezarmarea și luarea navelor
aparținând Marinei Regale. Prin dezarmarea și sechestrarea navelor, la mare și
la Dunăre, comandamentele Marinei Regale nu au mai fost în măsură să întreprindă
operațiuni ofensive împotriva germanilor.
Statul Major al distrugătorului ,,Mărășești”
Cu toate pierderile suferite de
forțele Marinei Regale Române, Statul Major al Marinei a continuat să
stabilească o cooperare cu forțele sovietice, chiar cu puținele forțe care îi
mai rămăseseră la dispoziție. În acest scop, la Dunăre a întocmit un plan de
cooperare cu Comandamentul Flotilei Sovietice Dunărene, care a fost trimis prin
șeful Secției Operații, la Statul Major al Flotilei Sovietice Dunărene, aflat la
Vidin, în care propunea ca Marina Regală să ia parte la operațiunile de dragaj
pe Dunăre, cu nave aparținând Corpului Grănicerilor și Marinei Comerciale.
Pe baza acestui plan, Comandamentul Flotilei Sovietice
a trimis Statului Major al Marinei Directiva de Luptă 06/OP și, cu puținele
mijloace pe care le avea la dispoziție, a luat parte la siguranța navigației
fluviale pe Dunărea cuprinsă între frontierele României, pe toată durata
războiului. La mare, Comandamentul Litoralului Maritim și Fluvial, în cooperare
cu Comandamentul Litoralului Sovietic al Mării Negre, a luat parte, cu unitățile
sale (baterii de coastă, posturi de observare și unități de pionieri de marină),
la siguranța și apărarea litoralului în zona Constanța, deminarea câmpurilor de
mine puse în cursul războiului pe plajele din zona Constanța și Sulina și
instalarea reperelor necesare operațiunilor de dragaj .
În concluzie, participarea Marinei la războiul
împotriva Germaniei a fost intensă în perioada 23 august - 20 septembrie 1944 și
s-a redus în perioada 20 septembrie 1944 - 10 mai 1945, din lipsa mijloacelor
navale care au fost preluate de forțele sovietice și din cauza reducerilor
succesive suferite de efectivele Marinei. Astfel, dacă la data de 23 august
1944, Marina Regală avea un efectiv total de 21.016 oameni (858 ofițeri, 1.417
subofițeri și 18.741 trupă), din care 19.104 oameni operativ și 11.912 interior,
acest efectiv s-a redus succesiv, prin preluarea navelor de luptă de către
forțele sovietice. Astfel, după data de 5 septembrie 1944, a mai continuat
operațiile de curățire a teritoriului de forțe germane numai Comandamentul
Litoralului Maritim și Fluvial cu unitățile din Dobrogea și Detașamentul Dunărea
de Sus, totalizând un efectiv de 2.268 oameni (77 ofițeri, 107 subofițeri și
2.084 trupă). Totuși, în comparație cu efectivele rămase, participarea Marinei a
fost mărită considerabil în decursul perioadei a doua, ajungându-se ca
procentajul efectivelor operative față de efectivele maxime să crească, de la
20% cât era la 20 septembrie 1944, la 47,7% la 10 mai 1945. Această creștere a
participării Marinei s-a efectuat treptat, pe măsură ce unitățile se organizau
și după ce au fost stabilite planuri de cooperare cu Comandamentele Navale
Sovietice .
Evocând participarea marinarilor la luptele împotriva
trupelor germane, viceamiralul Ioan Georgescu, comandant al Marinei, aflat în
fucția de ministru subsecretar de Stat al Marinei, a subliniat: În cadrul
operațiunilor contra germanilor, trupele de marină au avut și ele în regiunea
Călărași acțiuni demne de relevat. (…). Aici, Regimentul de Infanterie Marină și
companii ale Regimentului Geniu Marină, au dezarmat și capturat un general, 22
de ofițeri și 2.000 de soldați .
În ceea ce privește noua organizare a structurilor
Marinei, menționăm că la 1 martie 1945 a fost înființat Comandamentul Marinei
Regale, care avea în subordine toate comandamentele, unitățile și formațiunile
care aparțineau Marinei Regale.
S-a desființat Comandamentul Litoralului Maritim și
Fluvial, în locul acestuia înființându-se Comandamentul Teritorial al Marinei,
cu atribuțiuni de mobilizare, rechiziții și administrative pentru întreaga
marină.
În luna mai 1945, prin noua organizare, la Ministerul de Război au fost
înființate Biroul Personalului și Biroul Marinei, care nu existaseră până
atunci.
La 12 octombrie 1945, în portul Galați, la bordul
distrugătorului „Mărășești” s-a desfășurat solemnitatea restituirii, de către
U.R.S.S., a navelor românești de război și comerciale prevăzute în Convenția
încheiată la Moscova la 11 septembrie 1945 .
Prin Instrucțiunea nr. 21127 din 2 octombrie 1945, la
13 octombrie 1945 a luat ființă în Subsecretariatul de Stat al Marinei -
Direcția pentru Educație, Cultură și Propagandă.
La 4 noiembrie 1945 prin decizie ministerială, navele
care au fost restituite de U.R.S.S. au trecut în poziția de disponibilitate a
armatei.
Organizarea Marinei Regale la 1 decembrie 1945, era
următoarea:
I. SUBSECRETARIATUL DE STAT AL MARINEI
1. Centrala S. S. M.;
2. Detașamentul de depozit S. S. M.;
3. Serviciul Hidrografic Maritim;
4. Direcția Generală A.S.I.M.;
5. Arsenalul Marinei Regale;
6. Comisia de Supraveghere Constanța;
7. Comisia de Supraveghere Galați;
8. Comisia de Supraveghere Brăila;
9. Comisia de Supraveghere Giurgiu;
10. Comisia de Supraveghere Turnu Severin;
11. Depozitul A. M. G. T. Otopeni;
12. Depozitul de Muniții Hinog;
13. Depozitul de Muniții Țăndărei;
14. Depozitul de Echipament;
15. Depozitul de Imprimate și Tipografie;
16. Depozitul Sanitar și Farmacia.
II. STATUL MAJOR AL MARINEI
1. Statul Major al Marinei București;
2. Compania de Depozit S. M. M. București;
3. Școala Navală Turnu Măgurele;
4. Școala de Submaiștri de Marină Turnu Măgurele;
5. Institutul Tehnic Naval Militar București.
III. COMANDAMENTUL LITORALULUI MARITIM ȘI FLUVIAL
1. Comandamentul Litoralului Maritim și Fluvial Constanța;
2. Comandamentul Militar al portului Constanța;
3. Comandamentul Militar al portului Sulina;
4. Flotila de Dragaj Maritim;
5. Parcul de Nave Regale;
6. Depozitele Maritime de Echipaje și Materiale;
7. Batalionul Infanterie Marină Călărași;
8. Batalionul Geniu Marină Brăila;
9. Divizionul Artilerie Marină Constanța.
IV. GRUPAREA NAVELOR ARMATE
A. Comanda Grupării:
1. Distrugătorul ,,Mărăști”;
2. Canoniera ,,Stihi”;
3. Torpilorul ,,Sborul”;
B. Gruparea Navelor în Reparație:
1. Comanda Grupării;
2. Distrugătorul ,,Mărășești”;
3. Canoniera ,,Ghiculescu”;
4. Torpilorul ,,Zmeul”;
5. Escadrila Vedete Torpiloare.
V. COMANDAMENTUL FORȚELOR FLUVIALE
A. Comandamentul Forțelor Fluviale Turnu Severin;
B. Flotila de Dragaj Fluvial Turnu Severin;
C. Sectorul Fluvial nr. 1 Turnu Severin:
1. Comanda Sectorului Fluvial nr. 1;
2. Comandamentul Militar al portului Turnu Severin;
3. Comandamentul Militar al portului Orșova;
4. Comandamentul Militar al portului Moldova Veche;
5. Comandamentul Militar al portului Gruia;
D. Sectorul Fluvial nr. 2:
1. Comanda Sectorului Fluvial nr. 2 Giurgiu;
2. Comandamentul Militar al portului Giurgiu;
3. Comandamentul Militar al portului Calafat;
4. Comandamentul Militar al portului Corabia;
5. Comandamentul Militar al portului Călărași;
6. Comandamentul Militar al portului Bechet;
7. Comandamentul Militar al portului Turnu Măgurele;
8. Comandamentul Militar al portului Zimnicea;
9. Comandamentul Militar al portului Oltenița;
10. Comandamentul Militar al portului Cernavodă;
11. Comandamentul Militar al portului Hârșova.
E. Sectorul Fluvial nr. 3:
1. Comanda Sectorului Fluvial nr. 3 Galați;
2. Comandamentul Militar al portului Brăila;
3. Comandamentul Militar al portului Galați;
4. Comandamentul Militar al portului Tulcea.
a. Secția Vedete Fluviale:
Vedeta fluvială nr. 1;
Vedeta fluvială nr. 2;
Vedeta fluvială nr. 3.
b. Depozitele Fluviale de Echipaje și Materiale .
La rândul său, S. S. M. din cadrul Ministerului de Război era alcătuit din:
- Cabinet;
- Direcția E. C. P.;
- Secretariatul General;
- Direcția Construcții Navale;
- Serviciul Geniu și Domenii;
- Serviciul Personalului;
- Serviciul Contabilității și Emitenței (comun cu S. S. A.);
- Serviciul Controlului (comun cu S. S. A.);
- Serviciul Contencios Justiție (comun cu S. S. A.);
- Serviciul Armelor și Transmisiunilor;
- Serviciul Dotare Materiale;
- Serviciul Intendenței;
- Serviciul Sanitar;
- Serviciul Hidrografic;
- Institutul Hidrografic;
- Detașamentul Depozit S. S. M.;
- Statul Major al Marinei cu unitățile sale;
- Secretariatul General pentru Armistițiu cu Serviciul Aplicării Armistițiului .
Prin Legea nr. 946 din 30 noiembrie 1946 a fost
desființat Subsecretariatul de Stat al Marinei, acesta fiind înlocuit cu
Inspectoratul Marinei Regale, Comandamentul Marinei Regale și Direcția Marinei
Regale.
În conformitate cu ,,Înaltul Decret nr. 1661” din 9
august 1947 și ,,Instrucțiunile speciale nr. 41900” din 15 august 1947 ale
Marelui Stat Major, Marina Regală a trecut la o nouă organizare. Astfel, au fost
desființate Batalionul Mixt Marină, Flotila Apărării sub Apă și comisiile de
supraveghere Constanța, Galați, Brăila, Giurgiu și Turnu Severin, Arsenalul
Marinei Regale (care a trecut la Ministerul Industriei și Construcțiilor),
Depozitul de Echipament Țăndărei, Depozitul sanitar și Depozitul de imprimate.
Au fost înființate Batalionul Infanterie Marină, Batalionul Geniu Marină,
Gruparea Depozite Marină din M.Ap.N. și Atelierul de Reparații al C. F. Fl.
S-au transformat Divizionul Artilerie Marină în
Regimentul Artilerie Marină, Subdepozitul de Mine Tulcea în Depozitul A. S. A.
Tulcea, fiind scos din organizarea D. M. E. M.
Și-au schimbat denumirea Comandamentul Apărării
Litoralului Maritim și Fluvial în Comandamentul Apărării Litoralului Maritim,
Atelierul „Stoicescu” în Atelierul de Reparații al Comandamentului Apărării
Litoralului Maritim (Atelierul de reparații C. A. L. M.), Depozitul A.M.G.T.
Otopeni în Depozitul de Materiale de Întreținere și Transmisiuni Otopeni,
Depozitul de Muniții Țăndărei în Depozitul de Muniții Călărași.
Planul de investiții al Marinei pe anul 1946/1947 a
fost alimentat din Fondul Național al Marinei, fiind întocmit pe baza Planului
de înzestrare al Marinei. În principiu, a fost acceptată continuarea execuției
Planului de înzestrare pe 1945/1946, cu unele suplimentări la articolele
referitoare la material de manevră, inventar, scafandru, material de dragaj,
lucrări și materiale domenii și material de transmisiuni .
CONCLUZII
În timpul celui de-al doilea Război Mondial,
Comandamentul Marinei Regale a susținut participarea integrală a Marinei
Militare atât la campania îndreptată împotriva U. R. S. S. (1941-1944), pentru
eliberarea teritoriilor românești ocupate de către sovietici în 1940 și
continuarea războiului antibolșevic, cât și la operațiunile militare desfășurate
după 23 august 1944, împotriva forțelor germane.
În prima parte a războiului, conducerea marinei a
încercat să obțină superioritatea strategică în bazinul Mării Negre, precum și
aprovizionarea ritmică a trupelor româno-germane care începuseră înaintarea în
teritoriul sovietic. Mai mult, navele militare românești au produs pierderi
importante flotei sovietice, reducând capacitatea de ripostă a acesteia.
Experiența dobândită de Marina Română în anii celui
de-al doilea Război Mondial, a arătat că întărirea forțelor navale poate duce la
consolidarea suveranității națiunii, în contextual creșterii importanței
factorului maritim în ecuația strategiei globale.
Arestarea mareșalului Ion Antonescu, la 23 august 1944,
și trecerea României de partea Puterilor Aliate și Asociate, au pus
Comandamentul Marinei Militare într-o situație deosebită: pe de o parte, foștii
aliați deveniseră inamici, pe de altă parte, până la 12 septembrie 1944, când
s-a semnat Armistițiul între România și Națiunile Unite, Armata română a fost
considerată inamică de către U.R.S.S. În consecință, un număr semnificativ de
nave militare românești au fost avariate sau capturate de sovietici. Cu toate
acestea, până la sfârșitul războiului Marina Militară a avut capacitatea
operativă de a-și îndeplini misiunile încredințate.
Între 1946-1947, comanda Marinei Militare s-a
reorganizat în vederea adaptării la condițiile de pace, dar și în urma
presiunilor politice și militare la care au fost supuse autoritățile de la
București de către U. R. S. S. Situația în care s-a găsit Marina Militară după
cel de-al doilea Război Mondial a redus posibilitățile României de a-și apăra
independența, îngreunând dezvoltarea firească a organismului militar pentru
îndeplinirea misiunii sale firești.
