ISTORIC

După Unirea Principatelor Române de la data de 24 ianuarie 1859, s-a acordat o atenție deosebită unificării, întăririi și modernizării structurilor militare de apărare, o primă condiție obligatorie fiind realizarea unității de comandament. Acest lucru s-a realizat la data de 23 octombrie 1859, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a devenit comandantul suprem al forțelor militare ale Principatelor Unite.

În acest context, în perioada următoare, s-a acționat pentru contopirea flotilelor din Moldova și Muntenia și organizarea unei structuri navale unitare. Astfel că, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 173 din 22 octombrie 1860, Alexandru Ioan Cuza a hotărât definitiva unificare a flotilei. Acest ordin a reprezentat un moment crucial în istoria Marinei Militare Române, constituirea Flotilei Unice a Principatelor Unite reprezentând începutul organizării și dezvoltării sale pe baze moderne. Odată cu revenirea Dobrogei în cadrul statal românesc și cu noua fațadă maritimă în lungime de 241 km, la nivelul conducerii, s-a afirmat ideea alcătuirii unor unități specializate în apărarea obiectivelor de pe litoralul maritim și a porturilor fluviale, astfel că a început înzestrarea și modernizarea marinei militare: în anul 1880, a fost construită canoniera ,,Grivița” (Șantierul Naval din Trieste); în anul 1882, a fost construit bricul ,,Mircea” (prima navă-școală românească); în anul 1888, a intrat în dotare crucișătorul ,,Elisabeta”; în anul 1888, a intrat în dotare torpiloarele ,,Sborul”, ,,Smeul” și ,,Năluca”.

În contextul continuei modernizări și reorganizări a flotilei, la data de 26 februarie 1896, Regele Carol I a emis Decretul Regal nr. 1093, prin care s-a dat o nouă organizare Flotilei Regale, astfel: Divizia de Mare; Divizia de Dunăre; Depozitul echipajelor flotilei; Apărarea fixă și mobilă a porturilor; Școlile (Școala de marină și Școala de aplicație a sublocotenenților); Arsenalul; Inspectoratul navigației și porturilor; Comandamentul Flotilei.

În actul de naştere al Diviziei de Mare s-a mai stabilit și reşedinţa acesteia la Constanţa, primul ei comandant, viceamiralul Vasile Urseanu, precum și compunerea acesteia, formată din navele ,,Elisabeta”, „Mircea”, „Griviţa”, „Sborul” şi „Năluca”.

În cadrul celor două Diviziuni, navele au participat la manevrele executate pe Dunăre şi în Marea Neagră, precum şi la alte forme de pregătire pentru luptă a echipajelor. În campaniile de vară ale anilor 1898 şi 1899, au fost executate lucrări hidrografice pe coasta Mării Negre. În urma acestora, un colectiv de ofiţeri coordonat de locotenent-comandorul Alexandru Cătuneanu a întocmit prima hartă românească de navigaţie pe mare, intitulată „Harta Mării Negre, coasta României”.

În urma Legii pentru organizarea marinei militare nr. 1973 din 28 mai 1898, denumirea de flotilă de război a fost înlocuită cu marină militară, astfel că Marina Militară se compunea din Divizia de Mare, cu baza la Constanța, și Divizia de Dunăre, cu baza la Galați.

La izbucnirea Primului Război Mondial, Divizia de Mare era compusă din crucişătorul „Elisabeta”, bricul ,,Mircea” şi torpiloarele „Smeul”, „Sborul” şi „Năluca”. Primul Război Mondial a arătat necesitatea reorganizării, modernizării și înzestrătii Marinei Militare.

În următorii ani de după război, în serviciul Diviziei de Mare, au intrat distrugătoarele tip „M”, „Mărăşti” şi „Mărăşeşti”, construite în Şantierele Navale din Napoli, canonierele „Ghiculescu”, „Dumitrescu”, „Stihi” şi „Lepri”, construite în Şantierele Navale din L’Orient, Franţa, fiind primele nave româneşti care au purtat numele unor eroi ai războiului din anii 1916-1918, torpiloarele „Vifor”, „Vârtej”, „Vijelia”, „Zmeul”, „Zborul” şi „Năluca”, cedate României de către marina austro-ungară, în contul despăgubirilor de război, precum şi patru vedete antisubmarin tip M.A.S., cumpărate din Italia. Perioada anilor 1930 a fost benefică pentru Marina Regală, astfel că, încă din anul 1930, în dotarea acesteia au mai intrat distrugătoarele tip „R”, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria”, construite la Napoli, ca şi predecesoarele lor tip „M”, iar în anul 1931 a sosit în ţară, de la Şantierul Naval italian din Fiume, nava-bază pentru submarine, Constanţa. În anul 1939, la Galaţi, a fost lansată la apă prima navă militară de construcţie românească, puitorul de mine „Amiral Murgescu”, iar în anul 1940 au intrat în serviciu vedetele torpiloare tip „Vosper”, „Vijelia”, „Viforul” şi „Viscolul”, construite în Anglia

În prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial, forţele navele ale Diviziei de Mare au asigurat, în special protecţia transporturilor pe coasta de Vest a Mării Negre, între Odessa şi Bosfor, şi au îndeplinit misiuni de minare. Navele româneşti au înregistrat atât succese, prin atingerea obiectivelor propuse, cât şi pierderi ale vedetelor „Viforul” şi „Vijelia”, crucişătorului auxiliar „Carol I” şi remorcherului „Stoicescu” şi ale unor ofiţeri şi marinari. În perioada aprilie- mai 1944, unităţile navale maritime au participat la evacuarea trupelor germane şi române din zonele Odessa şi Sevastopol, în cadrul celei mai mari operaţiuni navale din Marea Neagră, cu numele de cod „Operaţiunea 60.000”. Din punct de vedere militar, această operaţiune navală a reprezentat unul dintre cele mai dramatice episoade din cel de-Al Doilea Război Mondial.

La data de 1 aprilie 1962, conform ordinului Marelui Stat Major nr. C.L. 0064 din 28.03.1962, cu o parte din navele restituite României, a fost înfiinţată Divizia 42 Maritimă, continuatoarea tradiţiilor Diviziei de Mare, mare unitate care practic nu mai exista de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, formată din nave-dragoare, nave specializate în lupta antisubmarin, puitoare de mine, artilerie şi rachete de coastă, nave cu destinaţie specială şi unităţi de asigurare.

La sfârşitul anilor 1970 şi la începutul anilor 1980, au fost construite o serie de nave militare maritime, în şantierele navale româneşti, intrate în componenţa Diviziei 42 Maritimă, precum escortoarele „Midia” şi „Constanţa” (la Şantierul Naval Brăila), crucişătorul uşor „Muntenia”, transformat ulterior în fregată (ex-distrugătorul) „Mărăşeşti” și fregatele din clasa Tetal (Şantierul Naval Mangalia), ulterior corvete.

La data de 1 septembrie 1994, a luat fiinţă Comandamentul Flotei Maritime, prin restructurarea Diviziei 42 Maritime şi a celorlalte mari unităţi din Marina Militară.

La data de 30 martie 2000, în baza ordinului Ministrului Apărării Naţionale MS 33, începând cu 1 aprilie 2000, Comandamentul Flotei Maritime, nivel corp armată s-a restructurat în Comandament de Flotă Maritimă, nivel divizie. În următorii ani, a avut loc o serie de restructurări ale Forţelor Navale, care a dus, pe 1 martie 2003, la transformarea Comandamentului Flotei Maritime în Comandamentul Operaţional Naval.

La data de 10 decembrie 2004, fregata ,,Regele Ferdinand” a intrat în compunerea Forțelor Navale Române, urmând ca la 21 aprilie 2005, să aibă loc ceremonialul de înmânare a pavilionului fregatei ,,Regina Maria” și de intrare a acesteia în Serviciul Forțelor Navale Române.

La data de 1 mai 2006 a luat fiinţă şi a preluat tradiţiile istorice ale Diviziei de Mare Comandamentul Flotei, ce avea în subordine unităţile navale de luptă maritime şi fluviale din organica Forţelor Navale.

În urma unor serii de transformări și reorganizări, s-a ajuns la actuala organizare a Comandamentului Flotei, astfel: Flotila 56 Fregate; Divizionul 50 Corvete; Divizionul 146 Nave Minare-Deminare; Divizionul 150 Rachete Navale; Divizionul 508 Rachete de Coastă.