ISTORIC

Distrugătorul Mărăşeşti

Asul de treflă al Marinei Regale Române

În anul 1914 au fost comandate in Italia, şantierului Pattison din Neapole, 4 contratorpiloare, iar şantierului Fiat din Spezzia,un submarin. Urmare a izbucnirii primului război mondial, au fost construite doar două contratorpiloare, cu denumirea de „Nubio” şi „Sparviero”, dar nu au fost livrate conform contractului, fiind folosite în anii conflagraţiei de marina italiană, în acţiunile de luptă împotriva flotei austro-ungare.
În şedinţa din 17 noiembrie 1919, luând în discuţie raportul generalul Răşcanu, ministrul de război, guvernul condus de generalul Arthur Văitoianul a autorizat Ministerul de Război să continue tratativele cu guvernul Italiei, în vederea achiziţionarii navelor comandate înainte de război şi pe care le folosiseră deja italienii.
La 1 Iulie 1920 aceste două nave au sosit la Constanţa şi au primit numele „ Mărăşeşti” (ex. Nibbio) şi „Mărăşti”(ex. Sparviero), cunoscute după această dată ca nave tip distrugător din clasa Aquila. Pentru început, cei care deserveau partea electromecanică erau ofiţerii italieni.
Prin Decretul Regal nr. 2156 bis, publicat în Monitorul Oficial nr. 60 din 18 iunie 1920, începând cu 1 Iulie 1920, cele două nave au fost organizate într-un divizion intitulat „Diviziunea Contratorpiloarelor”, sub comanda comandorului Pantazzi I. Vasile şi subordonat Diviziei de Mare. Începând cu data de 1 Iulie 1931 a format împreună cu distrugătoarele „Regele Ferdinand”, „Regina Maria” şi „Mărăşti” Escadrila de Distrugătoare, la comanda căreia se afla comandorul Schmidt S. Victor.
În anii următori intrării în serviciu au fost aduse unele modificări armamentului iniţial al distrgătoarelor. Astfel, în 1926, tunurile de 152 mm au fost înlocuite cu tunuri de 120 mm în turele binate.
În anul următor, au fost instalate pe distrugătoare aparate de tir centralizate, iar în anul 1935 aceste nave au fost dotate cu tunuri navale şi antiaeriene tip Rheinmetall de 37 mm şi cu mitraliere tip Hotchiss de 13,2 mm. După efectuarea, în 1939, în şantierul naval Galaţi, a unor reparaţii generale, distrugătoarele de tip M au fost dotate şi cu tunuri antiaeriene de fabricaţie germană tip S.K.C. cu calibru de 37 mm.
La intrarea României in al Doilea Război Mondial se aflau în stare de operativitate numai distrugătoarele „Regina Maria” şi „ Mărăşeşti” . Aceste nave participă în ziua de 26 iunie 1941, împreună cu alte forţe ale Marinei Regale, la lupta navală din zona Tuzla împotriva a două nave militare sovietice, crucişătoarele „Moscova” şi „Harkov” cu un deplasament de 5900 t fiecare. Focul artileriei distrugătoarelor româneşti precum şi al bateriei germane Tirpitz au obligat navele sovietice să schimbe de drum şi să ajungă în situaţia de a intra în câmpul de mine plasat de marinarii militari români. Drept urmare, crucişătorul „Moscova” s-a scufundat iar „Harkov” avariat, s-a retras.
În al Doilea Război Mondial navele din cadrul Escadrilei de Distrugătoare erau considerate careul de aşi al Marinei Regale, având inscripţionate pe bordaj: „Mărăşeşti”- asul de treflă, „Mărăşti”-asul de caro, „Regele Ferdinand” - asul de cupă şi „Regina Maria” - asul de pică. Misiunile acestor nave au constat în asigurarea transporturilor de trupe şi materiale, în protecţia navelor care executau minări în zonele de litoral ale ţării noastre, dar şi în zone ale teatrului de operaţiuni din nordul Mării Negre, în apărarea litoralului românesc.
Un moment important l-a constituit acţiunea de evacuare a Forţelor Române din Crimeea în Aprilie - Mai 1944. Acţiunea s-a desfăşurat atât prin convoirea navelor cât şi prin luarea la bord a unor efective ale trupelor române şi a constituit cea mai amplă operaţiune navală din Marea Neagră.
În ziua de 29 August 1944 comandantul Forţei Navale Maritime şi al teritoriului Dobrogea, contraamiralul Macellariu Horia a primit un ultimatum din partea comandantului Forţelor Navale Sovietice din Marea Neagră, amiralul Oktiabriski, ultimatum în care se cerea ca toată flota românească de război şi auxiliară să fie predată Comandamentului Maritim Sovietic. După consultări cu Statul Major al Marinei şi cu Marele Stat Major al Armatei, contraamiralul Macellariu transmite amiralului sovietic hotărârea autorităţilor militare române de acceptare a colaborării, nu a predării.
La 30 August 1944 la orele 02:40, în portul Constanţa au intrat primele unităţi navale sovietice. La bordul distrugătoarelor şi a altor nave militare aflate în portul Constanţa, au pătruns în ziua de 5 Septembrie ofiţeri şi soldaţi sovietici înarmaţi care au debarcat echipajele române, ofiţerii şi maiştri fiind internaţi în clădirea Gării Maritime din port.
Cele patru distrtugătoare, împreună cu alte nave ale Marinei Regale, având la bord echipaj sovietic, au părăsit Portul Constanţa în ziua de 12 Octombrie 1944, la orele 16:00.
În Flota Sovietică, distrugătorul „Mărăşeşti” a fost încadrat în categoria distrugătoarelor de tip uşor, în timp ce distrugătorul „Mărăşti” a intrat în clasa de distrugătoare tip rapid.
La 4 Octombrie 1945, prin Ordinul circular nr. 6255 al Ministrului Secretar de Stat pentru Marină- amiral Petre Bărbuneanu- s-a făcut cunoscut personalului de marină că: „Guvernul Sovietic a consimţit să transmită Guvernului Român navele captură de război, astfel: două distrugătoare („Mărăşti” şi „Mărăşeşti”), două canoniere, două torpiloare, un submarin, 6 vedete rapide, 3 vedete de pază, două vase hidrografic. Aceste nave vor forma nucleul Marinei noastre de război viitoare.”
Solemnitatea restituirii de către URSS a navelor româneşti a avut loc la Galaţi, pe 12 Octombrie 1945.
Navele „Mărăşti” şi „Mărăşeşti” au format Secţia Distrugătoare în cadrul Grupării Navelor de Mare, unitate subordonată Comandamentului Apărării Litoralului Maritim din cadrul Comandamentului Marinei Regale. Distrugătoarele au intrat în reparaţii, la fel ca şi celelalte nave maritime restituite de Guvernul Sovietic.
În structura organizatorică a Marinei Militare din Octombrie 1948, cele două distrugătoare formau Secţia de Distrugătoare subordonată Forţei Maritime, mare unitate din compunerea Comandamentului Marinei.
La 11 Mai 1951, prin ordinul M. St. M. nr. 00316 s-a realizat o nouă organizare a Comandamentelor, unităţilor şi formaţiunilor Marinei Militare, prin care era construit Divizonul de Distrugătoare format la început din navele „Mărăşti” şi „Mărăşeşti”, iar de la 24 Iunie 1951 s-au alăturat şi distrugătoarele tip R - „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria”- restituite de Guvernul Sovietic.
În anul 1952, printr-o nouă organizare a Marinei Militare, a fost înfiinţat Divizionul 418 Distrugătoare, având în compunere cele 4 nave sub numele tactic D11 - Mărăşti, D12 - Mărăşeşti, D21 - Regele Ferdinand şi D22 - Regina Maria dislocate în portul Constanţa.
Activitatea la bordul distrugătoarelor s-a desfăşurat până în anul 1961 când în Aprilie a început acţiunea de tăiere a acestora şi a altor nave ale Marinei Militare Române.
Nava a fost construită în şantierul naval Mangalia, după un proiect românesc, între 1 Martie 1978 şi 2 August 1985 şi este cea mai mare navă de război construită vreodată în România.
În baza ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. PR 003513 din 13.12.1982 a fost înfiinţată U.M. 02155.
La data de 2 August 1985, în prezenţa preşedintelui României Nicolae Ceauşescu, nava a fost lansată la apă, fiind încadrată ca şi cucişător uşor port-elicopter şi a primit numele de „Muntenia”.
În baza ordinului Marelui Stat Major nr. S/B3/1045 din 02.05.1990 s-a schimbat denumirea şi clasa navei, devenind Distrugătorul „Timişoara”.
În baza ordinului Marelui Stat Major nr. B3/2203 din 27.08.1990 a avut loc schimbarea denumirii navei din „Timişoara” în „Mărăşeşti”, nume atribuit în amintirea distrugătorului „Mărăşeşti” din cadrul Escadrilei de Distrugătoare a Marinei Regale Române.
De la 1 Aprilie 2001, în baza dispoziţiei Şefului SMG cu nr. SG3/584/28.02.2001 nava este încadrată în clasa fregate.