Menu
Statul Major al Forțelor Navale
21 iunie 2024
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002

Fregata „Regina Maria” și-a încheiat ultima etapă de patrulare

Duminică, 16 iunie, fregata „Regina Maria” a încheiat ultima etapă de patrulare în raioanele destinate Operației EUNAVFOR MED IRINI, din largul Mării Mediterane, și a revenit sub comandă națională.

Momentul a fost marcat la bordul navei, cu participarea comandantului grupării navale a operației, contraamiralul de flotilă Armando Paolo Simi, din Forțele Navale ale Italiei.
Acesta i-a felicitat pe comandant și pe membrii echipajului pentru executarea exemplară a misiunilor și a subliniat că statisticile fregatei „Regina Maria” la EUNAVFOR MED IRINI, deși au fost înregistrate într-o perioada de timp redusă, sunt impresionante. De asemenea, el i-a apreciat  pe militarii români pentru atitudinea proactivă pe timpul participării la misiuni.

În această ultimă perioadă de patrulare, toate resursele maritime, aeriene și satelitare de care dispune EUNAVFOR MED IRINI au fost concentrate în aria de responsabilitate pentru executarea misiunilor specifice Operației, dar și pentru a exersa în comun, în scopul ridicării nivelului de interoperabilitate dintre forțele participante.

 

Corespondență transmisă de căpitan Cosmin Partene
Foto: Cristian Vlăsceanu

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...