Menu
Statul Major al Forțelor Navale
22 ianuarie 2019
Comunicat nr. 7
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Bilanțul anului 2018 pentru Forțele Navale

Viceamiralul Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale a prezentat marți 22 ianuarie 2019 ministrului Apărării Naționale, domnul Gabriel Beniamin Leș, bilanțul Forțelor Navale pentru anul 2018, precum și obiectivele propuse pe termen scurt, mediu și lung. La ședința de bilanț au participat șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ionel Ciucă, șefii structurilor centrale din MApN, precum și șefii structurilor din Statul Major al Forțelor Navale.

Exercițiile și antrenamentele pe mare și pe fluviu au reprezentat prioritatea numărul unu în Forțele Navale, în anul 2018. Navele militare maritime si fluviale au executat, în total, peste o mie de zile de misiuni pe Dunăre, în Marea Neagră și în Marea Mediterană, în cadru național și multinațional, alături de partenerii NATO.

Cel mai important exercițiu planificat și condus de Forțele Navale Române, SEA SHIELD, a cuprins secvențe de o complexitate ridicată de luptă împotriva amenințărilor din cele trei medii, aerian, de suprafață și subacvatic, la care au participat nave militare din cinci state și două grupări navale permanente NATO. ”Pentru acest an, ne-am propus să continuăm consolidarea deprinderilor militarilor din Forțele Navale, prin participarea la numeroase exerciții pe mare, dar și prin participarea la exerciții organizate de către partenerii noștri din Alianță, în Europa. În plus, infanteriștii marini vor înscrie, în anul 2019, o premieră pentru Forțele Navale, prin executarea unor misiuni reale, în teatrul de operații din Afganistan”, a precizat viceamiralul Mîrșu în timpul expunerii sale.

Relațiile internaționale ale Forțelor Navale Române au fost dezvoltate, pe parcursul anului 2018, prin participarea marinarilor militari la operații și misiuni în afara teritoriului național, precum și prin executarea atribuțiilor specifice unor posturi din comandamentele NATO, UE, ONU și OSC. ”Profesionalismul subordonaților mei care și-au desfășurat activitatea în diferite funcții din comandamentele Alianței, este recunoscut de către structurile de conducere ale acestor comandamente și, în cei 15 ani de când țara noastră a devenit membru cu drepturi depline NATO, ne-am perfecționat continuu, fiind astăzi complet interoperabili cu partenerii noștri. Desigur, avem unele limitări în ceea ce privește platformele de luptă navale, dar am convingerea că aceste probleme se vor rezolva în perioada următoare” a spus viceamiralul Mîrșu.

Resursa umană este foarte importantă pentru orice instituție. În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a desfășurat numeroase campanii de promovare a sistemului de învățământ militar și de stimulare a interesului tinerilor pentru profesia militară. Reînființarea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” la Constanța, în anul 2018, a fost rezultatul unui efort conjugat al unor structuri din Ministerul Apărării Naționale și din Ministerul Educației. ”Acest colegiu, care este în subordinea noastră, ne obligă să asigurăm elevilor cele mai bune condiții de dezvoltare personală, iar rezultatele se pot vedea în următorii doi-trei ani”, a concluzionat șeful Statului Major al Forțelor Navale, la finalul analizei domeniului învățământului militar de marină.

Referitor la pachetul de forțe puse la dispoziția NATO, viceamiralul Mîrșu a precizat faptul că, în anul 2019, o fregată tip T22, un dragor maritim și o grupă de scafandri EOD vor desfășura misiuni sub comanda NATO. Iar puitorul de mine „Viceamiral Ioan Murgescu” va fi pregătit și certificat pentru a asigura comanda unei grupări navale permanente a Alianței în anul 2020.

Conflictele înghețate și situația instabilă din bazinul Mării Negre au solicitat în ultimii ani eforturi consistente din partea Forțelor Navale Române, atât în domeniul instrucției, cât și în cel al resurselor. Proiectele de modernizare și de dotare cu platforme navale noi vor asigura îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră față de partenerii din Alianță și vor consolida statutul României de furnizor de securitate la granița estică a NATO și UE. De asemenea, statutul României de țară riverană Dunării trebuie consolidat prin parteneriate cu celelalte țări riverane, dar și prin exerciții militare navale pe fluviu. Forțele Navale Române au adus în atenția societății fluviul Dunărea, prin marșurile de instrucție desfășurate de la gurile de vărsare în Marea Neagră până la Baziaș, subliniind, astfel, importanța pe care bătrânul fluviu o poate avea pentru dezvoltarea localităților și a zonelor riverane.

Forțele Navale Române și-au îndeplinit toate obiectivele planificate în anul 2018, iar în anul 2019 ne vom concentra toate eforturile pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri, la granița estică a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene”, a precizat în încheiere șeful Statului Major al Forțelor Navale.

Evenimente

BackShare: