Maiorul Emanoil Boteanu (n. 1836, București-d. 1897, București) a făcut parte din prima promoție a Școlii Militare din București, pe care a absolvit-o în anul 1856. În 1864 a fost trimis de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza ca observator pe frontul războiului civil american, cunoscând îndeaproape organizarea unităților nordiste. În timpul Războiului de Independență (1877-1878), a îndeplinit funcția de șef de Stat Major al Corpului de Observație și apoi șef de Stat Major al Diviziei a IV-a, acoperită de glorie cu prilejul luptelor de la Plevna. A parcurs gradele de ofițer de la sublocotenent (1856) la general de brigadă, când a trecut în rezervă în anul 1893. A îndeplinit funcția de comandant al Flotilei (martie-aprilie 1867) având gradul de maior.

Emanoil Boteanu, după absolvirea Școlii Militare din București, în anul 1856, și-a continuat studiile în Franța. După înființarea Statului Major General, prin Decretul din 12 noiembrie 1859, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost încadrat în Secția a III-a a structurii.
În perioada aprilie 1863-aprilie 1864 a activat în cadrul Regimentului 7 Infanterie, după care a revenit în cadrul S. M. G. până la 1 noiembrie 1864, când a fost trimis de către domnitor ca observator pe frontul american, unde se desfășura confruntarea armată dintre Nord și Sud. La înapoierea în țară, în septembrie 1865, a revenit în S. M. G. ca șef de Stat Major al Diviziei a IV-a.
Prin Decretul din 17 martie 1867 Emanoil Boteanu a fost numit comandantul Flotilei, primind de la 1 aprilie solda din bugetul Marinei. Prin O. Z. pe Oaste nr. 98/1867, Emanoil Boteanu a fost trecut din Flotilă în Corpul de Stat Major și numit șef de Stat Major al Diviziei a II-a Teritoriale, începând cu de 1 mai 1867.
Din luna decembrie 1868 a îndeplinit funcția de director în Ministerul de Război, pentru ca un an mai târziu să fie trecut din nou în Corpul de Stat Major, făcând parte din Divizia a II-a Teritorială Infanterie. În martie 1873 a fost mutat la Regimentul 4 Dorobanți.
În anul 1876, a fost numit comandantul Regimentului 1 Infanterie, dar la mobilizarea armatei, la 6 aprilie 1877, a preluat comanda Regimentului 6 Dorobanți.
În timpul Războiului de Independență a îndeplinit funcția de șef de Stat Major al Corpului de Observație și apoi șef de Stat Major al Diviziei a IV-a, care s-a acoperit de glorie în luptele de la Plevna. Pentru curajul dovedit în luptele din zilele de 27, 30 și 31 august 1877, respectiv 6 septembrie 1877 a fost decorat cu Medalia "Virtutea Militară", iar pentru alte fapte de arme cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofițer, Crucea "Trecerea Dunării" și Medalia "Apărătorii Independenței".
A mai fost decorat, în anul 1879, cu "Semnul onorific de argint pentru serviciul militar de 18 ani" și cu "Semnul onorific de aur pentru serviciul de 25 de ani", iar în anul 1882 cu Ordinul "Coroana României" în grad de comandor.
Din 1 august 1880 a îndeplinit succesiv funcțiile de comisar permanent al Regimentului 6 de Linie (martie 1883), comandant al Regimentului 13 Dorobanți (decembrie 1887), comandant al Regimentului 6 Linie (aprilie 1888), comandant al Regimentului 3 Dorobanți și al Brigăzii 4 Infanterie (aprilie 1889).
La 1 mai 1893 s-a retras din cadrele active ale armatei.