Originar din Italia, Anton Barbieri a venit către mijlocul secolului al XIX-lea din Arhipelag, la bordul unei corăbii în Marea Neagră. Stabilit în Portul Galați, Anton Barbieri a fost unul dintre primii ofițeri ai Flotilei Moldovei. În anul 1863 a fost desemnat comandantul navei "România", primul bastiment al Principatelor Unite, sub comanda sa nava fiind utilizată în special pentru călătoriile pe Dunăre ale domnitorului și familiei acestuia. Comandant al Flotilei din 1867, când reședința comandamentului a fost mutată de la Brăila la Galați.
A parcurs gradele în armată începând cu cel de soldat (1845) și până la cel de colonel, gradele de maior, locotenent-colonel și colonel fiind primite în perioada în care s-a aflat la conducerea Flotilei.

După naturalizarea în ținuturile românești de la Dunăre, Anton Barbieri a intrat, cu gradul de soldat, în anul 1845, în Corpul Șalupierilor din Galați. Părăsind flotila moldoveană, în anul 1854, s-a înrolat în Marina rusă, pentru a participa la acțiunile de luptă din Războiul Crimeii. Sub comanda amiralului Nahimov a participat la lupta navală de la Sinope, în care flota otomană a fost distrusă.
După încheierea războiului s-a întors la Galați, fiind reprimit la 17 noiembrie 1857 în Flotila Moldovei. În toamna anului 1858 a fost înaintat la gradul de locotenent.
Numărându-se printre primii ofițeri ai Flotilei Moldovei, prin O. Z. din 6 octombrie 1860, a fost numit comandantul Punctului Ismail.
Înaintat la gradul de căpitan la 30 august 1863 a fost desemnat comandantul navei "România", primul bastiment al Principatelor Unite, lansat la Giurgiu la 2 august 1864. Sub comanda sa, nava a fost utilizată în special pentru călătoriile pe Dunăre ale domnitorului și familiei acestuia.
Prin Decretul din 23 aprilie 1867, căpitanul Anton Barbieri a fost numit la comanda Flotilei. Organizată prin Î. D. nr. 376 din 16 martie 1867 în "Corpul Flotilei" format din două companii, în august 1867 aceasta și-a mutat reședința de la Brăila la Galați, unde a fost instalată în localul destinat cazarmei Flotilei.
La 10 februarie 1869 a fost avansat la gradul de maior, ofițerul fiind apreciat pentru faptul că a dat dovezi – așa cum aprecia locotenent-comandorul Constantin Ciuchi în Istoria marinei în curs de 18 secole – de un caracter deschis, spirit de dreptate, împăciuitor, înzestrat cu multă energie… A lucrat cu multă activitate și pricepere la organizarea marinei românești… iar prin tactul său a știut să utilizeze în mod inteligent pe ofițerii cei tineri din școli diferite.
Prin Brevetul din 27 noiembrie 1873 a fost autorizat să poarte "Semnul onorific de argint pentru serviciul militar de 18 ani".
Prin Î. D. nr. 2322, la 1 ianuarie 1874 colonelul Anton Barbieri a fost trecut în rezervă, rămânînd la Galați, unde a îndeplinit funcția de comandant al Gărzii Civile.