Emanoil Koslinski (n. 1853, București-d. 1909, București), a fost primul ofițer român specialist în Arme sub Apă. A parcurs gradele militare de la cel de sublocotenent (1874), primit la absolvirea Școlii Navale din Brest, la cel de contraamiral (1906), grad primit în perioada în care se afla la comanda Marinei Militare. S-a distins în timpul Războiului de Independență (1877-1878), când a avut sarcina instalării barajului de mine de pe Dunăre, la Nedeia.
A comandat bricul "Mircea" (1890) și crucișătorul "Elisabeta" (1894, 1896); în anul 1898 i s-a încredințat comanda Diviziei de Mare, fiind primul comandant al structurii. În timpul în care a fost comandant al Marinei s-a sărbătorit la Constanța, pentru prima dată, la 15 august 1902, Ziua Marinei Române. De asemenea, s-a realizat cel de-al treilea program de dotare cu nave de luptă, în anul 1907, la Galați, fiind lansate patru monitoare și opt vedete fluviale, care au format prima Escadră de Dunăre.

După terminarea studiilor medii la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov și la Liceul "Sf. Sava" din București, Emanoil Koslinski s-a înscris în anul 1870 la Facultatea de Științe. După împlinirea vârstei de 18 ani, în urma câștigării concursului organizat de Ministerul de Război, începând cu 1 iulie 1872 a fost înmatriculat la Școala Navală din Brest, fiind al treilea român care a absolvit această instituție. La 20 iulie 1874, a fost repartizat cu gradul de sublocotenent în Corpul Flotilei.
Pentru efectuarea instrucției practice s-a ambarcat la bordul fregatei franceze "La Renommée", iar în anul 1875 a plecat la Școala Specială de Torpile (Mine) din Kronstadt, baza flotilei ruse din Marea Baltică, unde timp de doi ani s-a specializat în Arme sub Apă, însușindu-și tehnica și procedeele minării și torpilării navelor.
La întoarcerea în țară a revenit în Corpul Flotilei, îndeplinind în anii 1877-1878, diverse misiuni de luptă. O dată cu înființarea bateriilor de coastă de la Calafat, s-a numărat printre ofițerii de marină care au încadrat aceste baterii. Ulterior, în calitatea sa de specialist în Arme sub Apă, a fost însărcinat cu execuția barajului de mine de la Nedeia.
După încheierea războiului, în februarie 1878, I. C. Brătianu, ministrul secretar de Stat ad-interim la Departamentul de Război, a propus domnitorului, având în vedere recomandațiunea comandantului Corpului Flotilei prin care arată serviciile aduse de sublocotenentul Koslinski Emanuel, cu ocazia așezării torpilelor, înaintarea lui Emanoil Koslinski la gradul de locotenent, începând la data de 10 februarie 1878. În aceeași perioadă a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" clasa a V-a, Ordinul "Sf. Stanislas" clasa a III-a cu spadă și rozetă, Crucea "Trecerea Dunării", Medalia "Apărătorii Independenței" și Medalia comemorativă rusă 1877-1878.
La 8 aprilie 1881 a fost înaintat la gradul de căpitan și repartizat la Arsenalul Flotilei.
În 1882 o dată cu intrarea în dotarea Flotilei noastre a bricului "Mircea", a făcut parte din primul Stat Major al acestuia. În același an, s-a numărat printre profesorii Școlii Copiilor de Marină din Galați, îndeplinind și funcția de subdirector. Începând cu 1 ianuarie 1882 a instruit efectivul Secției de Torpilori din Flotila română și a participat activ la organizarea Corpului Apărării Submarine, care și-a început activitatea la 1 aprilie 1883.
În anul 1884, Emanoil Koslinski a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de cavaler, iar regele Serbiei Milan I i-a conferit Ordinul "Crucea de Takovo" clasa a IV-a. În 1885, pe timpul inspectării Corpului Flotilei din Galați de către ministrul de Război, generalul Ștefan Fălcoianu, Compania de Torpilori de sub comanda sa a executat un baraj între Țiglina și Gura Siretului. Cu această ocazie, ministrul a apreciat modul de execuție a barajului și instrucția perfectă a echipajului și l-a felicitat personal pe căpitanul E. Koslinski: Nu m-a surprins vederea acestei arme și felul cum se mânuiește, de a cărei execuție îmi dau complect socoteală, cît m-a surprins gradul de instrucție a gradelor inferioare, care lucrează aproape independent, fără îndemn, fără observație. Toți știu ce trebuie să facă și nu așteaptă decît un semn sau o comandă. Văd cu mulțumire că v-ați dat multă osteneală, ceea ce probează că sunteți un ofițer devotat armei.
La 17 decembrie 1886 a trecut la Arsenalul Flotilei. La 24 aprilie 1887, a fost avansat la gradul de maior, fiind numit șef de Stat Major la Comandamentul Flotilei. În această calitate a făcut parte din comisia trimisă în Franța și Anglia pentru supravegherea construcției torpiloarelor, crucișătorului, a unor canoniere, precum și a tunurilor tip "Nordenfelt", cu afetele și muniția lor.
În 1889 a fost decorat cu "Semnul onorific de argint pentru 18 ani de serviciu". În anul 1890, a preluat comanda bricului "Mircea", iar în 1891 a îndeplinit și funcția de inspector al Porturilor. În acest an, sub comanda sa, bricul a efectuat prima parte a campaniei de instrucție în Marea Neagră, iar în partea a doua a campaniei, a vizitat porturile Constantinopol, Kios, Rodos, Suda, Pireu și Salonic.
La 10 mai 1893 a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" clasa a IV-a. De la 1 aprilie 1894 a funcționat la Diviziunea Echipajelor.
La 10 mai 1894 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și a preluat comanda crucișătorului "Elisabeta". Sub comanda sa, crucișătorul a participat la serbările organizate cu prilejul inaugurării Canalului Sulina, apoi a efectuat prima parte a campaniei de instrucție în Marea Neagră și partea a doua în Marea Neagră, Bosfor, Dardanele, Arhipelagul grecesc și Marea Ionică.
La 15 noiembrie 1894 a fost numit șeful nou înființatei Direcții a V-a a Flotilei din Ministerul de Război. La 1 aprilie 1896 a revenit la comanda crucișătorului "Elisabeta", cu care a efectuat un voiaj de instrucție în Marea Neagră. În anul 1897, a fost numit directorul Marinei în Ministerul de Război. Sub direcția sa, Marina a fost înzestrată cu o serie de manuale și regulamente precum "Manualul apărărilor submarine", "Manualul scafandrului", "Cartea de semnale pentru Marina Militară", "Codul internațional de semnale", "Regulamentul serviciului de bord și mărcile distinctive".
LLa 10 mai 1897 a fost decorat cu "Steaua României" clasa a IV-a, iar la 8 octombrie cu "Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de serviciu". În același an, l-a însoțit la Stockholm pe reprezentantul guvernului român, ministrul Alexandru Beldiman, la serbările jubileului Regelui Oscar al Suediei, prilej cu care a fost decorat cu "Ordinul Suedez al Spadei" clasa a IV-a în grad de comandor.
La 1 aprilie 1898 a fost numit șef de Stat Major la Comandamentul Flotilei. La 8 aprilie 1898, i s-a încredințat comanda Diviziei de Mare, înființată în acel an, rămânând în continuare și director al Marinei în Ministerul de Război. În 1898, a făcut parte din comisia care a elaborat și publicat "Regulamentul serviciului la bord".
La 10 mai 1899 a fost înaintat la gradul de comandor.
În luna septembrie, a fost decorat cu Ordinul german "Coroana Prusiei" clasa a II-a, iar în decembrie a fost autorizat să poarte Ordinul "Albrecht" în grad de ofițer, conferit la 18 iunie 1890 și Ordinul suedez "Spada" în grad de comandor, conferit la 21 septembrie 1897. Acestea i-au fost acordate cu prilejul jubileului Curții Regale a Suediei și Norvegiei, la împlinirea a 40 de ani de la căsătoria Regelui Oscar al II-lea cu principesa Sofia de Nassau, jubileu la care a participat din partea României ministrul Alexandru Beldiman, însoțit de locotenent-colonelul Emanoil Koslinski.
La 1 aprilie 1901 i s-a încredințat comanda Marinei Militare Române. În 1901, regele Italiei i-a acordat Ordinul "Maurizio și Lazzaro" în grad de comandor, iar cu ocazia vizitei la Constanța a cuirasatului "Rostislav" și a escadrei ruse a primit Ordinul rus "Sf. Stanislas" clasa a II-a cu placă din partea țarului Nicolae al II-lea, iar Marele Duce Alexandru Mihailovici i-a conferit dreptul să poarte însemnul special de ofițer torpilor, în calitate de absolvent al Școlii de Torpile din Kronstadt. În 1902, i s-a conferit Ordinul "Coroana României" în grad de comandor, iar în octombrie 1903 Ordinul bulgar "Meritul militar" în grad de mare ofițer.
Răspunzând vizitei escadrei ruse la Constanța, în septembrie 1903, crucișătorul "Elisabeta", la bordul căruia s-a aflat și Emanoil Koslinski, a efectuat un marș la Sevastopol. Cu acest prilej, țarul Rusiei i-a oferit în dar o cupă de o mare valoare artistică aurită, cu încrustații de sidef.
Sub comanda sa, în septembrie 1903 s-au executat la Constanța manevre și evoluții la care au participat toate navele Marinei Militare.
La 10 mai 1906 a fost avansat la gradul de contraamiral și numit inspector general al Marinei. Sub conducerea sa, în Marina Militară s-a înfăptuit cel de al treilea program de dotare cu nave de luptă. Astfel, în 1907, la Galați, au fost lansate 4 monitoare și 8 vedete fluviale care au format prima Escadră de Dunăre.
Datorită sănătății precare, la 15 ianuarie 1909, a trecut în disponibilitate, contraamiralul Emanoil Koslinski rămânând în istoria Marinei ca unul dintre cei mai apreciați specialiști și continuatorul procesului de modernizare a Marinei Militare.