Ioan ("Danubian") Bălănescu (n. 1878, Marginea, jud. Giurgiu-d. 1942), a militat consecvent pentru prosperitatea Marinei Militare și Comerciale, pentru păstrarea și etalarea trecutului navigației românești fiind și inițiatorul înființării la Constanța a Muzeului Marinei Române. A parcurs gradele militare de la cel de sublocotenent, primit în anul 1899 - după absolvirea Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină din București -, la cel de viceamiral (1936), până la primirea acestui grad, aflându-se la conducerea Marinei cu gradul de contraamiral (acordat în anul 1930).
În 1936, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, a apreciat: "Marina română reprezintă în sistemul apărării noastre naționale un factor de o deosebită importanță, ea este păzitoarea liniilor de comunicație pe apă, forța de protecție a marinei comerciale și, în special, păzitoarea coastelor marine și fluviale".

Ioan Bălănescu a fost elev al Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1899, cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Apărarea Porturilor Fluviale. Prin noua Ordine de bătaie a Diviziei de Mare, începând cu 1 aprilie 1900, a fost repartizat ca ofițer la bord pe crucișătorul "Elisabeta", apoi pe puitorul "Alexandru cel Bun". În anul următor i s-a încredințat comanda canonierei "Grivița", până în 1902.
Începând cu 24 octombrie 1902, a fost detașat la N. F. R., apoi la S. M. R., servind pe vapoarele "Orientul" și "Iași". La 18 iunie 1903, a fost mutat la Depozitul Echipaje Marină, iar în anul 1904 i s-a încredințat comanda torpilorului "Zmeul". În anul 1903, a fost distins cu Ordinul bulgar "Meritul Militar" în grad de cavaler, iar în anul următor cu Ordinul "Coroana României", clasa a V-a.
În perioada 15 aprilie-16 octombrie 1906 a preluat comanda canonierei "Grivița", fiind decorat cu "Medalia jubiliară" 1906.
După o perioadă petrecută la Adminitrația Centrală a Războiului, la 8 aprilie 1910 i s-a încredințat comanda vedetei fluviale "Călinescu", apoi, în perioada 1-25 aprilie 1912, asigurând comanda vedetei "Maior Giurescu".
Începând cu 25 aprilie 1912 Ioan Bălănescu a fost numit secund pe monitorul "Catargiu", între 20 iunie-31 august 1913 fiind mobilizat la partea activă în campania anului 1913, în care monitoarele au executat misiuni de patrulare pe Dunăre. Pentru merite deosebite, a fost decorat cu Medaliile "Bărbăție și credință" clasa I de campanie și "Avântul Țării". La 1 aprile 1914, a preluat comanda monitorului "Catargiu",
La 1 aprilie 1916 a fost detașat la Marele Stat Major, iar la 25 august 1917 a preluat comanda crucișătorului "Elisabeta".
În timpul războiului a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" cu spade în grad de ofițer, Ordinul rus "Sf. Stanislas" clasa a III-a fără spade, și Ordinul "Sf. Stanislas" clasa a II-a cu spade. După război, a fost distins cu "Semnul onorific de aur pentru 25 ani de serviciu" și cu "Coroana Italiei" în grad de ofițer.
De amintit că până la primul război mondial a desfășurat o intensă activitate publicistică, multe dintre poeziile și articolele sale fiind semnate cu pseudonimul "Danubian".
La 18 ianuarie 1919 a fost mutat la Ministerul de Război, prin Î. D. nr. 762/1919 la 14 februarie 1919 fiind numit directorul Direcției Marinei.
La 5 mai 1923 a fost numit comandantul Flotilei Fluviale, în 1926 fiind mutat la Inspectoratul General al Marinei.
După ce a fost avansat la gradul de contraamiral, la 1 aprilie 1931 i s-a încredințat comanda Diviziei de Mare.
În calitatea sa de comandant al Diviziei de Mare, a ținut o serie de conferințe pe probleme de marină și istoria marinei la Cazinoul din Constanța. De asemenea, a desfășurat o activitate intensă pro marina în cadrul L. N. R., al cărui membru fondator a fost din 1927, sub președinția viceamiralului Vasile Scodrea. În anul 1932, a fost inițiatorul înființării la Constanța, în cadrul Secției L. N. R., a unui Muzeu al Marinei.
În a doua parte a anului 1932 a deținut prin cumul funcția de comandant al Marinei, participând activ la ieșirile pe mare ale navelor militare, vizite, inspecții etc.
La începutul anului 1933 după reluarea comenzii Marinei de către viceamiralul Vasile Scodrea, Ioan Bălănescu a rămas în continuare la comanda Diviziei de Mare, în cursul anului 1933 participând intens la activitățile desfășurate în cadrul diviziei.
După ieșirea la pensie pentru limită de vârstă, la 13 ianuarie 1934, a viceamiralului Vasile Scodrea, prin Î. D. nr. 2480 din 21 decembrie 1933, cu începere de la 13 ianuarie 1934 a fost numit comandantul Marinei Regale.
Având experiența lunilor de interimat, în luna aprilie 1934 a ieșit pe mare cu canonierele, împreună cu șeful Marelui Stat Major, generalul Ion Antonescu.
Pe lângă inspecțiile, vizitele și aplicațiile executate în anul următor, a participat la recepâia submarinului "Delfinul" la Fiume, în august 1935, la probele de suprafață, imersie, stabilitate, lansări de torpile, tir naval, rapiditate de imersie etc, coborând cu submarinul la adâncimea de 82 metri.
La 24 ianuarie 1936 a fost avansat la gradul de viceamiral.
La 15 august 1936 cu prilejul botezului submarinului, viceamiralul Ioan Bălănescu spunea: Primul submarin românesc s-a născut din învățămintele războiului și din doctrina navală care au învederat că această navă este un element de mari posibilități tactice și contribuie să dea marinelor inferioare o mare putere de atac și apărare. Această armă nouă cooperând cu navele rapide și unitățile aeriene întreține acțiunea dinamică și contra inamicilor puternici, contestându-le cu succes stăpânirea mării. Marina are astăzi un submarin, trebuie să avem însă cel puțin trei unități de acest gen, pentru a forma o grupare tactică completă în stare de a intreprinde minimum de acțiuni de război sub apă. La banchetul ce s-a ținut în seara Zilei Marinei a trecut în revistă realizările Marinei, mai ales în domeniul dotărilor, subliniind încă o dată rolul ei: Marina română reprezintă în sistemul apărării noastre naționale un factor de o deosebită importanță, ea este păzitoarea liniilor de comunicație pe apă, forța de protecție a marinei comerciale și în special, păzitoarea coastelor marine și fluviale (…). Valoarea unei Marine de Război chiar redusă în dimensiuni, stă într-un material naval bine armat pregătit și întreținut, într-un personal cât mai bine încadrat antrenat și instruit în special la mare. Pentru viitor Ioan Bălănescu vedea necesară înfăptuirea bazei navale la mare, ca o bază permanentă de mare dezvoltare, creșterea numărului de submarine și dezvoltarea apărărilor de coastă, dotarea Marinei cu o nouă navă-școală cu vele și motor.
O dată cu numirea sa în funcția de comandant al Marinei, a devenit și vicepreședintele de drept al L. N. R., în cadrul căreia a desfășurat în continuare o activitate intensă. Într-un articol publicat în "Marea Noastră", se adresa tinerilor marinari, cititori ai revistei, membri ai Ligii: Una din datoriile de căpetenie ale Ligii Navale Române este să dezvolte o activitate cât mai vie pentru educarea morală a tineretului marinăresc, contribuind prin păreri și pilde la unul din postulatele naționale care trebuie să fie înainte de toate: formarea caracterului".
În anii 1936-1937 în cadrul colectei pentru achiziționarea unei nave-școală, prin articolele publicate în "Marea Noastră" a făcut o propagandă convingătoare în rândul cititorilor, rememorând fapte legate de îmbarcarea sa ca ofițer la bord în campania de vară a anului 1906 pe bricul "Mircea", când a participat la marș de instrucție pe Marea Neagră:" […] păstrez cu mine de atunci convingerea că adevărata pregătire nautică a tinerelor elemente ale marinei nu se poate iniția și desăvârși decât pe o navă-școală cu pânze". Necesitatea unei nave-școală era motivată "pentru a forma mai întâi ochiul marinarului, cunoștințele nautice, curajul, hotărârea, înțelegerea repede a situației, acțiunea vie familiaritatea cu timpul și marea.
Tot în paginile revistei "Marea Noastră" a pledat pentru înființarea unei Baze Navale la Tașaul, care urma să fie Casa Flotei noastre maritime, necesară pentru siguranța coastei maritime și protecția marinei comerciale.
Viceamiralul Ioan Bălănescu a militat cu consecvență pentru prosperitatea Marinei Militare și Comerciale, prosperitate pe care o avea realizată nu numai prin dotarea acestora cu noi nave moderne, ci și printr-o politică de alianțe bine pusă la punct, atât în Marea Neagră, în Mediterana, dar și cu statele riverane la Dunăre. Astfel, a solicitat înlocuirea C.E.D. cu C.I.D. iar Direcția Lucrărilor Tehnice de la C.E.D. să treacă cât mai repede sub conducerea românească. Și după trecerea sa în rezervă, a continuat să publice articole în "Marea Noastră", prezentând periodic recenziile unor lucrări de marină publicate în țară sau străinătate.
De-a lungul vieții a publicat impresii și note din călătoria Galați-Rotterdam sub titlul "Din largul Mărei", 1906; "Războiul naval pe înțelesul tuturor", "Conferințe ținute în ciclul: Apele, Dunărea și Marea noastră", "Ideea de patrie", "Puterea maritimă ca factor de civilizație și de apărare națională", "Nava cu pânze în trecutul marinăresc", "Acțiunea Flotilei de operațiuni la Turtucaia 1916", precum și o serie de articole în "Buletinul Armatei", "Marea Noastră" ș. a.