Scodrea (n. 1872, București-d. 1934), - sublocotenent (1894) după absolvirea Academiei Navale din Livorno - prin înaintarea, în anul 1926, la gradul de viceamiral, a fost primul viceamiral activ al Marinei române. Adept al mutării Comandamentului Marinei la Constanța, la 15 iunie 1931 a reușit instalarea acestuia în localul Școlii Navale de pe str. Traian nr. 53 (în prezent, sediul Muzeului Marinei Române).
Luându-și rămas bun de la subalterni, în anul 1934, a subliniat: "Doresc ca urmașii mei să se călăuzească de aceleași tradițiuni de cinste, iubire, devotament către armă și cred că se vor îngriji de interesele superioare ale Marinei, ridicându-i prestigiul pavilionului la un nivel cât mai înalt. Prima condiție a unei munci rodnice este unirea disciplinată și dezvoltată a tuturor ofițerilor Marinei. Vă îndemn să iubiți din tot sufletul Marina, să serviți cu toată credința și să apărați cu toate jertfele Țara".

Vasile Scodrea a urmat, începând din 1889, cursurile Academiei Navale din Livorno, la absolvire, revenind în țară, în 1894, fiind repartizat la Depozitele Flotilei, aflate sub comanda maiorului Constantin Mănescu. În acel an a fost ambarcat pe navele "Bistrița", "România", iar anul următor pe canoniera "Oltul".
La 27 martie 1896 a fost mutat la Divizia de Mare, în echipajul crucișătorului "Elisabeta", cu care, între 16 mai-1 septembrie 1896, a participat la campania de vară.
La marșul de instrucție din mai-1 iunie 1899 al bricului "Mircea" a participat și locotenentul Vasile Scodrea, care a contribuit nemijlocit la reușita lui.
La 10 mai 1901 a fost avansat la gradul de căpitan, fiind încadrat la Depozitele Echipajelor. Pentru merite deosebite a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" clasa a V-a.
Între anii 190-1904 căpitanul Vasile Scodrea a funcționat în cadrul Diviziei de Mare, efectuându-și ambarcarea din vara anului 1902 la bordul crucișătorului "Elisabeta". În perioada 8 mai 1903-16 aprilie 1904, a făcut parte din echipajul bricului "Mircea", cu care, între 16 iulie-30 august, a efectuat un voiaj în Marea Mediterană.
Comandantul Diviziei de Mare, căpitan-comandorul Eustațiu Sebastian considera că Este unul din cei mai buni ofițeri ai Marinei noastre și format, inteligent, serios, cu mult amor propriu, cu un tact deosebit și o ținută ireproșabilă, iar comandantul Marinei, comandorul Emanoil Koslinski, îl aprecia ca fiind un ofițer distins din toate punctele de vedere. Este energic și competent.
La 16 aprilie 1904, i s-a încredințat comanda canonierei "Fulgerul", după care, la 15 aprilie 1906, a fost mutat la Administrația Centrală a Războiului.
În această perioadă, a publicat "Cursul de artă militară pentru marină", intitulat "Maritima", pe care l-a ținut la Școala de Aplicație de Artilerie, Geniu și Marină, precum și la Școala Superioară de Război.
La 1 aprilie 1909 a fost numit director al Diviziei de Mare și comandant al bricului "Mircea", iar la 15 decembrie 1909 a preluat comanda crucișătorului "Elisabeta". În perioada 1 aprilie 1910-1 aprilie 1912, a fost comandantul Școlilor Marinei și al bricului "Mircea".
În 1910 comandantul Marinei, contraamiralul Eustațiu Sebastian considera că "merită toate laudele pentru calitățile sale profesionale" și îl propunea să fie "înaintat la alegere", iar în anul următor îl califica drept "Marinar desăvârșit, profesor excelent, devotat serviciului, cu o conduită exemplară, merită a urca repede treptele. Viceamiralul Ioan Bălănescu considera că … era cu drept cuvânt apreciat ca un neîntrecut lup de mare în campaniile sale de comandant al bricului "Mircea". Ca director al Școlii Copiilor de Marină, profesor de navigație și artă militară la Școala de Aplicație, depune o largă contribuție de cunoștiințe marinărești și tehnice și are mândria să cadă pe aproape toate navele de război și comerciale românești, comandanți și ofițeri distinși, formați la școala lui de comandă bine clădită pe: cunoașterea perfectă a misiunii, cultivarea sufletului și selecțiunea valorilor.
În perioada 1911-1913 a elaborat lucrări de specialitate, bazate pe studii ample. Astfel, cât timp s-a aflat la Constanța, la comanda Școlii, a efectuat un studiu asupra Lacului Techirghiol și a împrejurimilor dinspre mare în vederea amenajării unui port militar, studiu primit cu elogii de către specialiști. În anul următor a întocmit două studii "Apărarea podului Cernavodă-Fetești" și "Apărarea Deltei contra unui atac de la nord", ambele apreciate de comandantul Marinei, contraamiralul Eustațiu Sebastian.
La 17 aprilie 1914 a fost numit subșef de Stat Major în C. M. M. Ambarcat la bordul navei-comandant "Măcin", pe timpul manevrelor din perioada 19-28 august 1915, i s-a încredințat funcția de șef de Stat Major al manevrelor.
În ziua intrării României în război împotriva Puterilor Centrale, Vasile Scodrea a fost avansat la gradul de comandor, fiind mobilizat până la 30 iunie 1918. Făcând parte din cadrele de comandament, până în vara anului 1917 și-a desfășurat activitatea de la bordul navei "Măcin". La 22 noiembrie 1916 a fost numit șef de Stat Major de marină, iar la 7 ianuarie 1917 a preluat comanda Flotilei de operațiuni. La data luării comenzii, navele Marinei se aflau pe Canalul Tătaru, la Chilia Nouă și Galați.
Pentru activitatea desfășurată în anii războiului, Vasile Scodrea a fost răsplătit cu cele mai măgulitoare distincțiuni pentru bravură și destoinicire: De la ruși "Sf. Vladimir" clasa a III-a, de la francezi "Croix de Guerre" și "Legiunea de onoare" în grad de comandor, la care s-a adăugat Ordinul "Coroana României" în gradul de comandor cu panglică de "Virtute Militară", primit prin Î.D.R. nr. 1254 din 4 aprilie 1924.
Conform Î. D. R. nr. 3179/1918, între 28 octombrie 1910-31 martie 1921, s-a aflat la comanda Diviziei de Dunăre.
În notarea întocmită la 7 mai 1920, de către comandantul Marinei, contraamiralul Constantin Bălescu, acesta evidenția că în calitatea sa de comandant al Diviziei de Dunăre, comandorul Vasile Scodrea a manifestat calități deosebite pe linie de comandă, inițiativă, preocupare permanentă pentru rezolvarea problemelor Diviziei de Dunăre. […] îl propun a fi înaintat la excepțional. Astfel, în octombrie 1920 Vasile Scodrea a fost admis la examen și ulterior avansat contraamiral.
Întrucât prin Ordinul nr. 695 al Ministrului de Război, în conformitate cu Î.D.R. nr. 1240 din 26 mai 1918, s-a reînființat Comandamentul Marinei, cu sediul în Galați, în 1919 a fost numit șef de Stat Major în C. M. M.
Prin Î. D. R. din 26 aprilie 1921 începând cu 1 aprilie 1921 Vasile Scodrea a fost numit comandantul Diviziei de Mare. Pledând pentru realizarea unui nou program naval românesc, la 21 iunie 1922 a subliniat în cuvântul rostit cu ocazia înaintării în gradul de sublocotenent a noii promoții a Școlii Navale: Marina a fost până acum tratată ca un copil vitreg, refuzându-i-se cele de care avea nevoie pentru a răspunde misiunii sale și aceasta datorită numai faptului că nu a avut libertatea ce îi era necesară. Războiul cel mare a surprins-o nepregătită, totuși ea și-a făcut datoria. Chiar dacă nu s-ar lua în considerație activitatea sa operativă, care însă e bogată în fapte frumoase și pe care cu siguranță istoricul nepărtinitor le va evidenția, încă ea și-ar impune rostul din nefericire neînțeles de mulți. Grație ei, parcul bogat de nave de comerț - peste 700 - a fost salvat și utilizat cu cel mai mare folos pentru țară (…) într-un viitor cât mai apropiat aspirațiile noastre se vor realiza și marina va fi pusă în măsură să răspundă situției noi create de navele de război.
Cu aceeași consecvență a militat și în cadrul Comitetului Consultativ al Marinei, al cărui membru era alături de comandorii Pantazzi, Frunzianescu și Negru, încă de la înființarea acestuia, în 1921.
În urma unor zvonuri acuzatoare la adresa sa și a altor ofițeri superiori din Marină, timp de doi ani s-au efectuat anchete, formându-se comisii la nivel înalt formate din generali din conducerea Armatei. O primă comisie propusese ministerului ca prin ordonanță definitivă să fie scos dintre cadrele active contraamiralul Vasile Scodrea, împreună cu ceilalți ofițeri.
O altă anchetă, condusă de comandantul Corpului 2 Armată conchidea că Vasile Scodrea trebuie dat afară din armată, dar rezoluția Ministerului de Război a fost negativă, motivându-se faptul că prea mulți ofițeri superiori fuseseră scoși în rezervă în ultimul timp.
În 1923 cele patru canoniere au început operțiunile de dragaj a câmpului de mine din fața Constanței. Dragajul a durat până la 11 iulie, când s-a terminat de dragat întreg barajul din fața Constanței, pe o suprafață de peste 140 Mm pătrate. Pe timpul dragajului, Vasile Scodrea s-a deplasat personal de mai multe ori cu vedeta nr. 1 pentru a inspecta în larg Grupul serviciul de dragaj pe timpul operațiunilor.
Încă din primul an în care a preluat comanda Marinei, a înființat la Constanța, împreună cu mai mulți ofiteri de marină, "Yacht Clubul Român". În cuvântarea pe care a rostit-o la 16 martie 1924, la prima întrunire generală a membrilor clubului, Vasile Scodrea a subliniat: "Înființat acum trei ani, Yacht Clubul Român are ca scop de a atrage spre mare cetățenii din toate unghiurile României Mari pentru a le arăta frumusețile ei, precum și rolul pe care îl are în viața economică și în apărarea țării".
Datorită inițiativei sale, la 1 august 1924 navele militare românești, având la bord elevi ai Școlilor Marinei, au reluat, după mai bine de două decenii, marșurile de instrucție în străinătate. În dimineața zilei plecării, după inspectarea celor trei canoniere gata de marș - "Lepri", "Dumitrescu" și "Stihi", Vasile Scodrea a spus: "După 21 ani, Marina noastră a reluat călatoriile în străinătate în îndoitul scop: să facă pavilioniul românesc să fâlfâie alături de al celorlalte națiuni, în afară de hotarele țarii și ca personalul să vadă lucruri noi și să capete cunoștiințe pe care cu greu le-ar dobândi numai prin citire" .
Conform Î. D. R. nr. 3024/1925, a fost numit comandant inspector tehnic și director superior al Marinei. Astfel, la 7 noiembrie 1925, Vasile Scodrea a părăsit Constanța pentru a lua în primire la București noul post. Prin Î. D. R. nr. 483/1926 i s-a încredințat comanda Marinei. Prin Î.D.R. nr. 1375/1926, la 1 aprilie 1926 a fost înaintat la gradul de viceamiral, fiind primul viceamiral activ al armatei române.
În notarea pe care i-a întocmit-o după un an de activitate la comanda Marinei, ministrul de Război scria: "Îndeplinește în prea bune condiții funcția de inspector general al Marinei și pune mult interes și zel în propășirea armei sale". În notarea întocmită pe anul 1927, generalul Angelescu arăta "Conduce marina cu multă competență".
La 26 mai 1931 a trecut în revistă distrugătoarele tip "M", iar a doua zi a participat la decorarea bricului "Mircea" cu "Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu" și la botezul celor două distruugătoare de tip "R" - "Regele Ferdinand" și "Regina Maria".
Adept al mutării Comandamentului Marinei la Constanța, la 15 iunie 1931 a reușit instalarea acestuia în localul Școlii Navale de pe str. Traian nr. 53 (în sediul actual al Muzeului Marinei Române).
Peste două luni a botezat prima navă-bază pentru submarine a Marinei Militare cu numele "Constanța".
Începând cu anul 1928 a fost un membru activ al L. N. R., ocupând mai mulți ani funcția de vicepreședinte al Ligii. În această calitate, a ținut o serie de conferințe cu tematică marină la Ateneul Român.
În anul 1932, M.Ap.N. i-a intentat un proces penal, prin care era acuzat, alături de comandorul V. Năsturaș, comandorul M. Vasilescu și căpitanul mecanic I. Gheorghiu, de un deficit de 51 628 000 lei, sumă care ar fi rezultat în urma contractelor pentru achiziționarea armamentului necesar modernizării unor nave militare românești, ca surplusul dat la valoarea reală a pieselor de artilerie cumpărate. Prin Decizia nr. 196/1933, Înalta Curte de Conturi a abrogat Decizia nr. 957/1932 a M.Ap.N. Deși decizia dată la 28 martie 1933 i-a absolvit, atât pe Vasile Scodrea cât și pe ceilalți trei ofițeri de plata acestei sume, acuzația i-a zdruncinat grav sănătatea. "A învins în cele din urmă - menționa contraamiralul Ioan Bălănescu, dar, asemenea luptătorului care înfige steagul pe culmile redutei și cade răpus, atunci când trebuia să se bucure de liniștea biruinței, s-a prăbușit ca o coloană a unui edificiu măreț și s-a topit în fărâme.
Prin O. Z. special nr. 55, la 13 ianuarie 1934 și-a luat rămas bun de la subalterni: Doresc ca urmașii mei să se călăuzească de aceleași tradițiuni de cinste, iubire, devotament către armă și cred că se vor îngriji de interesele superioare ale marinei, ridicându-și prestigiul pavilionului la un nivel cât mai înalt. Prima condiție a unei munci rodnice este unirea disciplinată și dezvoltată a tuturor ofițerilor Marinei. Vă îndemn să iubiți din tot sufletul Marina, să serviti cu toată credința și să apărați cu toate jertfele Țara.
De-a lungul carierei sale a fost decorat cu o serie de ordine și medalii românești și străine, printre care Ordinul bulgar "Pentru serviciul militar", Medalia jubiliară Carol I, Ordinul austro-ungar "Franz Ioseph", Ordinul francez "Legiunea de Onoare" în grad de ofițer, Ordinul rus "Sf. Stanislas" clasa a II-a, Ordinul "Steaua României" în grad de cavaler, Semnul onorific de aur pentru serviciul militar de 25 ani, Medalia "Avântul Țării", Ordinul rus " Sf. Vladimir" clasa a IV-a cu spade, Ordinul "Sf. Ana" clasa a II-a, cu spade, Ordinul francez "Legiunea de onoare" în grad de comandor, "Crucea de război" franceză, "Crucea comemorativă a războiului 1916-1918" cu baretele Dobrogea, Dunărea, Ordinul "Coroana Italiei", Ordinul "Steaua României" în grad de comandor, Ordinul "Coroana Italiei" în grad de mare ofițer, Marea Cruce a Ordinului spaniol "Meritul Naval", Ordinul "Coroana României" în grad de mare ofițer, "Semnul onorific pentru serviciul militar de 40 de ani", Ordinul "Steaua României" în grad de mare ofițer, Ordinul francez "Legiunea de Onoare" în grad de mare ofițer, Ordinul francez "Legiunea de Onoare" în grad de ofițer ș.a.
La numai o lună de la ieșirea la pensie pentru limită de vârstă, s-a stins din viață, la numai 61 de ani. Marina nu va uita niciodată munca stăruitoare și serviciile prețioase aduse de acest mare șef și pasionat iubitor al mării, atât în slujba idealului de propășire a armei cât și în vitejeasca acțiune a Flotei de operațiuni din războiul de întregire a neamului - menționau în coloanele ziarelor foștii colegi și subalterni.
A fost înmormântat, cu toate onorurile, la 20 februarie 1934, contraamiralul Ion Bălănescu, succesorul său la comanda Marinei Militare, aducându-i un ultim omagiu: Ca la o chemare ostășească au venit șefii unităților Marinei de la Dunăre să aducă salutul lor amiralului comandant care în războiul de întregire a condus la biruință Flota de operațiuni Română, salvând averea noastră plutitoare și Delta Dunării. Au venit șefii unităților Marinei de la Mare și comandanții distrugătoarelor să aducă salutul lor creatorului de valori sufletești, aflate astăzi în fruntea unităților de seamă ale Marinei.